Care este mâncarea favorită a lui Carmen Iohannis. Soția președintelui o gătește cel mai des
Cea mai puternică femei din România, având în vedere poziția soțului, Klaus Iohannis, este fără niciun dubiu, Carmen Iohannis. Dar, este în continuare la fel de discretă, făcându-și meseria de profesor. Conform unor apropiați, este și o foarte bună gospodină. Și cum o gospodină are și un preparat preferat, se pare că și Carmen Iohannis are unul, după cum declară un apropiat al familiei.
Carmen Iohannis, o primă doamnă extrem de discretă
Încă din primul an al mandatului de președinte al lui Klaus Iohannis, soția acestuia a fost o prezență discretă în viața publică. Deși au fost extrem de multe evenimente publice, Carmen Iohannis a preferat să stea mai în spate. Deși ar fi putut să renunțe la meseria sa, de profesor, Prima Doamnă a continuat să profeseze, lucrul pe care-l face și astăzi.
„Nu vreau să renunț la cariera mea, voi încerca să mă împart între Sibiu și București. Încerc să îmi păstrez o parte din cursuri la Colegiul Gheorghe Lazăr din Sibiu. Să-mi îndrum clasa și în următorii ani.
Încerc să fac acest efort, să fiu câteva zile la Sibiu și apoi la București. Nu, nu vreau să renunț la cariera mea.”, declara Carmen Iohannis, Prima Doamnă a României, într-un interviu pentru TVR.
Carmen Iohannis este o pasionată profesoară de limba engleză, dar și de arta franceză, de bucătăria franceză, de muzică și de balet.
„E cea mai bună ciorbă pe care am mâncat-o eu vreodată”
Prima Doamnă a recunoscut pasiunea sa pentru bucătăria franceză. Conform unui apropiat, Carmen Iohannis chiar este o gospodină bună. Nu cu mult timp în urmă, aceeași persoană, a făcut câteva confesiuni despre veleitățile soției președintelui Iohannis în bucătărie. Acesta le-a dezvăluit celor de la Wowbiz faptul că preparatul preferat al acesteia este banala ciorbă de perișoare, despre care cel în cauză declara „E cea mai bună ciorbă pe care am mâncat-o eu vreodată”.
O altă parte fascinantă a soției președintelui, așa cum scriam cu ceva vreme în urmă, sunt ținutele sale. Cea care se află în spatele acestora este designerul Andreea Tincu, care povestea celor de la Forbes cum a ajuns să o îmbrace pe Carmen Iohannis.
„Am trimis un e-mail de pe site-ul oficial, cu portofoliu anexat. Am întrebat dacă prima doamnă este interesată de o colaborare cu un designer român cu experiență. Asta a fost tot.
Cred că primei doamne i-au plăcut colecțiile mele. Pentru mine este o onoare că m-a ales să fiu designerul ei – și reclama este, bineînțeles, benefică” a declarat Andreea Tincu pentru Forbes.
Încă preocupată de elevii săi, dar și de bucătărie, Carmen Iohannis își petrece timpul între orele de la școală și viața din Sibiu, dar și drumurile sporadice spre București. Dar, având în vedere că soțul acesteia este la ultimul mandat, în curând lucrurile ar putea reveni la normal.