Care este limita pe care Gina Pistol nu o depășește în relația cu Smiley. Cântărețul a dat cărțile pe față
De când a apărut micuța Josephine în viața lor, Gina Pistol și Smiley sunt extrem de fericiți și par mai îndrăgostiți ca niciodată. Cu toate acestea, frumoasa blondină a dezvăluit care sunt limitele pe care nu le-ar depăși niciodată în relația cu partenerul ei de viață.
Despre ce nu vorbesc Gina Pistol și Smiley când sunt acasă
Sunt tineri, frumoși, celebri și se iubesc precum doi adolescenți. După mai mulți ani de relație, Gina Pistol și Smiley sunt împliniți, în special de când a apărut în viața lor fiica lor Josephine, care a devenit, rapid, prințesa alintată a castelului.
Smiley și Gina Pistol se înțeleg foarte bine și au grijă mereu să-și împartă treburile prin casă. Mai mult de atât, artistul este un tătic extrem de responsabil care o ajută pe Gina Pistol cu tot ce are nevoie pentru a avea grijă de fiica lor.
Deși sunt cei mai buni prieteni și vorbesc despre absolut orice, având o relație de invidiat, există un singur subiect pe care Smiley preferă să nu-l discute acasă cu partenera lui de viață, acela fiind despre zona profesională și cariera sa muzicală.
„Aspectele profesionale, le țin profesionale. Adică, prefer să rămână în sfera asta. De obicei, eu decid asupra proiectelor muzicale, desigur alături de echipa mea. Acum, evident că îi cer și părerea Ginei, dar e încă o părere. Am încredere în gusturile muzicale ale Ginei, însă în alegerea pieselor și ce ține de ele, eu decid, oricum.
Ca proporție, în jur de o jumătate din proiectele la care lucrez alături de echipa mea ies la lumină. Țin să spun că muncim destul de mult în studio. Am aproape o mie de piese lansate până acum, în calitate de autor și munca mea nu se oprește aici.”, a declarat Smiley, exclusiv pentru Unica.
Gina Pistol și-a dus fiica la Untold
Pentru că Smiley a cântat la festivalul UNTOLD de la Cluj, nu puteau lipsi iubita și fiica lui de lângă scenă. Joi, 9 septembrie, în ziua în care a împlinit 6 luni, micuța Josephine a luat parte la primul ei festival de muzică, pentru a-și susține faimosul tătic.
„Astăzi este ziua fiicei, pentru că împlinește 6 luni, și am venit la Cluj. Untold-ul pentru ziua ei este. Ea așa știe, că i-am organizat un festival de ziua ei.
Sunteți invitați cu toții la ziua ei, nu trebuie să luați nimic, niciun cadou, doar trebuie să vă plătiți biletele la intrare.”, a zis Gina Pistol, pe InstaStory.