Care este, de fapt, motivul pentru care Florin Salam nu-l suportă pe Jador. Conflictul a fost inițiat pe Tik Tok
Conflictul între generații continuă! Ținând cont că noua generație de maneliști a cucerit topurile, se pare că Florin Salam nu este foarte fericit de acest lucru. Cunoscutul cântăreț a decis să vorbească despre Jador, unul dintre artiștii ce fac parte din noul val din industrie.
Florin Salam, deranjat de Jador. Ce se întâmplă între cei doi
Florin Salam s-a arătat deranjat de succesul de care are parte Jador, un cântăreț ce se clasează foarte sus în topuri. Se pare că există un conflict între generații, mai ales pentru că scandalul se mută și în mediul online, mai precis pe Tik Tok, o platformă folosită de foarte multe vedete. Motivul pentru care Regele manelelor nu îl suportă pe fostul concurent de la Survivor România 2021?
Cântărețul de manele a susținut că Jador nu ar fi original la fel ca el sau Adi Minune, ba chiar, că acesta ar copia stilul ce i-a consacrat. Nu este prima oară când Florin Salam îl atacă pe tânărul cântăreț, căci în trecut acesta se arăta deranjat de faptul că după ani de muncă în care s-a dedicat carierei sale vin noi interpreți de manele ce susțin că se află pe primul loc.
„Eu nu aș vorbi urât de nimeni. Dar când mai vezi pe la televizor sau pe Facebook și când văd că fiecare spune ce vrea, fără niște ani de muncă, fără ani de experiență… Să spui că tu faci, că dregi, că ești. Eu sunt pentru copiii mei numărul 1. Și dacă cântam mai prost, pentru copiii mei tot eram numărul 1, că eu aduc două pâini acasă.
Când îi vezi pe ăștia care au apărut și ei… și avem și noi niște ani de muncă, frate, nopți nedormite… Nu ne convine nouă să vină unul d-ăsta mic, după ploaie, așa și să spună… te simți aiurea și îți vine să-l iei de urechi, gen…Dar, la urma urmei, lasă-i mă să spună ce vor ei și noi să fim în continuare așa…”, a spus Florin Salam la Taraf.
Răspunsul lui Jador: ‘Îmi cer scuze dacă am deranjat’
La momentul respectiv, Jador era rugat de fani să vorbească despre aceste dezvăluiri pe canalul său de Youtube. Cântărețul își cerea scuze pentru că a deranjat anumiți cântăreți și menționa că există multe persoane ce se află deja în industrie de mult mai mult timp, dar fanii decid, la urma urmei, ce piese lansate merită să rămână cât mai sus în topuri.
„Îmi cer scuze dacă am deranjat cu prezența mea pe locul 1. Sunt legende în țara asta care merită să fie pe locul 1 dar voi decideți cine e pe locul 1 și vă mulțumesc.”, spunea Jador pe atunci.