Ca în multe alte domenii, chiar și înainte de pandemie, România a stat foarte prost la capitolul infrastructură în turism. Prețuri exorbitante pentru servicii îndoielnice și nejustificate ca preț, plaje prost întreținute și multe alte nereguli.
Dacă luăm acum în calcul situația economică și modul cum a fost afectată toată industria HoReCa din România, am putea spune că suntem la un pas de a declara falimentară această ramură a economiei românești. Litoralul românesc, și-așa într-o situație cel puțin ciudată, în acest moment are o concurență și mai acerbă din partea vecinilor din sudul țării, bulgarii.
Acum câteva zile, ministrul de resort din țara vecină anunța schimbări importante în ceea ce privește modul în care vor fi primiți turiștii pe litoralul bulgăresc. Ministrul Turismului, Nikolina Angelkova, anunța la începutul săptămânii că cel puțin 23 de plaje de pe litoralul bulgăresc vor oferi umbrele și șezlonguri gratis, iar celelalte vor reduce tarifele cu 50%.
Nu sunt puțini turiștii români care au bătut plajele bulgare și au simțit pe pielea lor care sunt comparațiile între serviciile HoReCa oferite de operatorii bulgari și serviciile oferite pe litoralul românesc. Ceea ce trebuie să înțelegem este că în joc sunt sume imense și nimeni nu își dorește să iasă pierzător din această cursă nebună de a atrage cât mai mulți turiști, dar, cel puțin în ceea ce privește litoralul românesc, ceva trebuie să se schimbe pentru a justifica, într-un fel sau altul, sumele cerute pe un sejur minim, făr să mai aducem în discuție și restul de servicii oferite.
Dacă vorbim de România, în sezonul 2018 am avut un record de turiști, numărul de turişti pe litoral a atins un nivel record pentru ultimii zece ani, 1,5 milioane, iar în 2019, dacă privim încasările, peste 30 de milioane de euro, ne-am putea face o idee cam care este volumul și care este miza. Turismul românesc de pe litoral va trebui să-și regândească modul de atragere a turiștilor, mai ales acum, în plină criză epidemiologică.