Capitala României, la un pas de dezastru în plină pandemie. Cifrele oficiale nu mint

de: Dumitrache Diana
15 10. 2020

Anunţ de maximă importanţă pentru locuitorii Bucureştiului. Numărul din ce în ce mai mare de cazuri noi de coronavirus îngrijorează autorităţile. Capitala României este la un pas de dezastru în plină pandemie!

Capitala României, la un pas de dezastru: Se intră în carantină?!

Bucureştiul a înregistrat, joi, 15 octombrie 2020, cel mai mare număr de îmbolnăviri de COVID -19 raportat de la debutul pandemiei. Mai exact, 777 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore ca fiind purtătoare de coronavirus.

Conform Direcţiei de Sănătate Publica Bucureşti, incidența cazurilor la 14 zile este de 2,89, ceea ce înseamnă că ne apropiem de pragul critic de 3 la mia de locuitori. Zilele trecute, premierul Ludovic Orban a precizat că atunci când se va ajunge la această cifră, Capitala României va intra în carantină.

“Este reglementat în hotărârea de guvern. Dacă este depăşită rata de incidenţă de 3 la mie, cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, şcolile vor trece în regim online, integral. De asemenea, se poate ajunge inclusiv la carantinarea anumitor zone. Sperăm să nu se ajungă aici.

Am convingerea că oamenii înţeleg situaţia prin care trecem. Că vor avea grijă şi că se vor păzi de infectare”, a precizat premierul României.

Datele folosite pentru stabilirea indicelui sunt următoarele:

  • Număr total de persoane nou pozitivate în ultimele 14 zile – 6.797.
  • Număr total de cazuri în focare – 447 (cifră care se scade din cea a nou pozitivaților în ultimele 14 zile).
  • Populația Bucureștilului la care se face raportarea – 2.196.979.

În acelaşi timp, Cluj-Napoca a raportat 227 de îmbolnăviri, iar Iaşiul 200. În total, în România, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.013 de noi cazuri de infectare.

Capitala României, la un pas de dezastru în plină pandemie. Cifrele oficiale nu mint

Când se închid şcolile în Bucureşti

Un subiect controversat în această perioadă îl reprezintă elevii care trebuie să meargă zilnic la şcoală în plină pandemie de coronavirus. Legat de închiderea instituţiilor de învăţământ, prefectul Gheorghe Cojanu a spus clar ce urmează să se întâmple în Bucureşti dacă se depăşeşte coeficientul infectărilor.

“Școlile nu se închid pentru moment. În cazul în care sunt înregistrate mai mult de trei cazuri de COVID într-o școală, se va trece la cursuri online, în scenariul roșu”, a declarat acesta.

Până astăzi, 15 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168.490 de cazuri de persoane infectate cu noul COVID – 19, dintre care 125.009 pacienți au fost declarați vindecați. De asemenea, 5.674 de persoane diagnosticate cu virusul din China au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate este de 9.611, dintre care 721 sunt la ATI.