Pe 1 iunie, Adele a susținut un concert în Las Vegas, Statele Unite ale Americii. Aflată pe scenă, celebra cântăreață s-a oprit din cântat și a adresat câteva vorbe nu tocmai potrivite unui fan. Acesta din urmă strigase împotriva mișcării Pride, conform jurnaliștilor de peste hotare.
În timpului concertului de la Las Vegas, un bărbat din mulțime a strigat „Pride sucks!” (n.red. – Pride e nașpa). Cunoscută a fi o mare susținătoare a comunității LGBTQ+, Adele s-a oprit din cântat și a început să-i adreseze vorbe nu tocmai frumoase bărbatului cu pricina, scriu cei de la independent.co.uk.
„Ai venit naibii la show-ul meu și spui că Pride e nasol? Ești idiot? Nu mai fi naibii atât de ridicol. Dacă nu ai nimic de spus taci, ok?”, i-a spus celebra artistă fanului său. Ulterior, imaginile cu momentul au devenit rapid virale în mediul online.
După incidentul respectiv, imaginile cu Adele au devenit virale pe rețelele sociale. Mulți dintre internauți au lăudat-o pe cântăreața pentru gestul pe care l-a făcut. După cum am menționat și în rândurile de mai sus, artista de origine britanică este o susținătoare înfocată a mișcării Pride. La un moment dat, făcând referire la această comunitate, vedeta a spus: „sufletele mele pereche, de când eram cu adevărat tânără”.
Pe social media, îndrăgita cântăreață a fost felicitată pentru modul în care a abordat situația. „O iubesc pe Adele pentru asta!”, a spus un internaut. Un alt utilizator a precizat că: „Adele își spune întotdeauna părerea, de aceea o iubesc”. Altă persoană a completat: „Să o ai pe Adele dintre toți oamenii să te atace, înseamnă că ai spus cu adevărat ceva greșit”. Mulți dintre internauții au considerat că este foarte jenant pentru un fan să fie înjurat chiar de artistul pe care s-a dus să-l vadă.
Adele Laurie Blue Adkins, este o cântăreață și compozitoare și textieră britanică, renumită pentru vocea sa distinctivă și melodiile sale emoționante. Născută pe 5 mai 1988, în Tottenham, Londra, Adele a câștigat recunoaștere internațională prin albumele sale de succes.
„19”, albumul de debut al lui Adele este intitulat după vârsta pe care o avea cântăreața la momentul lansării. Acesta a inclus hituri precum „Chasing Pavements” și „Hometown Glory” și a fost foarte apreciat, lansând-o pe artistă pe scena muzicală internațională.
Adele a câștigat numeroase premii, inclusiv câteva Grammy, Brit Awards și un Oscar pentru piesa „Skyfall” din filmul James Bond cu același nume. Vocea ei puternică și abilitatea de a transmite emoții profunde prin muzică au făcut-o una dintre cele mai apreciate artiste ale generației sale.