15 apr. 2024 | 17:28

Când vor fi încărcați banii pe cardurile de alimente în luna aprilie. Milioane de români trebuie să afle

News
Când vor fi încărcați banii pe cardurile de alimente în luna aprilie. Milioane de români trebuie să afle
Cei cu venituri nete sub 2.000 de lei vor primii ajutorul social

După cum era anunțat, încă de la finalul lui 2023, și în această perioadă MIPE va continua derularea programelor de ajutoare sociale, sub forma tichetelor pentru alimente, anunțând recent când vor fi încărcați banii pe cardurile de alimente în luna aprilie.

MIPE relansează proiectul social până în 2027

La nivelul anului 2023, conform datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), de programele de ajutor social, de tipul tichetelor pentru alimente, au beneficiat puțin peste 1 milion de români, cu venituri de subzinstență, sau acele categorii sociale admise prin proiect.

Într-un comunicat emis recent, MIPE anunța reluarea programului, de data aceasta redenumit „Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”, fiind, de fapt, anunțul care vizează toți românii.

Când vor fi încărcați banii pe cardurile de alimente în luna aprilie

În același text al comunicatului, ministerul mai face precizarea că vor fi distribuite aproximativ 90 de mii de carduri sociale, prin intermediul companiei Poșta Română, anunțând, în același timp, și când vor fi băgați banii pe cardurile de alimente în luna aprilie:

„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene începe, astăzi, alimentarea tichetelor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei pentru beneficiarii măsurii „Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”.

Astfel, încărcarea cardurilor va avea loc pe tot parcursul săptămânii viitoare, etapizat: în prima parte a săptămânii aproximativ 1,6 milioane de beneficiari vor primi sprijinul pe carduri, urmând ca aproximativ 1 milion de persoane să primească sprijinul în cea de-a doua parte a săptămânii.

Concomitent, se vor distribui 90 de mii de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceștia prin Poșta Română.”, anunță MIPE în comunicatul emis.

Cine sunt noii beneficiari ai programului de ajutor social

Ca și în cazul vechiului program de asistență socială, beneficiarii tichetelor pentru alimente trebuie să îndeplinească anumite condiții stipulate în OUG care stă la baza noului program, MIPE precizând în mod clar și acest aspect:

„Prima categorie de persoane pentru care se face alimentarea suporturilor electronice sunt pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Menționăm faptul că MIPE a decis încărcarea cardurilor pe măsură ce eligibilitatea categoriilor se încheie, pentru ca beneficiarii să primească acest sprijin din partea Guvernului cât mai rapid.”, precizează ministerul.

Cei cu venituri nete sub 2.000 de lei vor primii ajutorul social

Anul trecut, conform normelor metodologice de implementare a proiectului, baremul de sub 2000 de lei nu era specificat ca un criteriu de introducere pe listele cu cine va mai primi bani pentru alimente, dar începând cu acest an, spune MIPE, „persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni.”

Până la momentul modificării erau luați în calcul doar cei cu venituri ente sub 1.700 de lei, ministerul fiind cel care a și propus majorarea baremului, specificând și că „tot din acest an, aceleași categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de 2 ori pe an, de pachete cu alimente”.

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Județul cu cea mai scumpă apă potabilă din România: metrul cub costă peste 10 lei, fără TVA. Unde e cel mai mic preț
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Umilință uriașă pentru Putin. Ipostazele în care a fost pus
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Victorie pentru Călin Georgescu. Anunț despre alegerile prezidențiale din 2025
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
SE SCHIMBĂ TOT în legea pensiilor! ANUNȚ OFICIAL
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro