Când se pune varza la murat, de fapt. Momentul ideal este într-o zi de sărbătoare

de: Ana Chivu
15 10. 2021

Când se pune varza la murat? Bunicile de la țară știu exact momentul ideal în care leguma se pune la fermentat pentru iarnă. Când trebuie să faci acest lucru?

Când se pune varza la murat: există un moment ideal pentru asta

Majoritatea românilor adoră mâncărurile tradiționale, iar alături de cele mai multe în sezonul rece se consumă celebrele murături. Desigur că printre conopodă, morcov și gogonele își face apariția varza murată adorată de mulți. Cu ajutorul ei se pot face diferite preparate la cuptor sau fierte, dar și renumitele sarmale din foi de varză.

Începutul sezonului de toamnă a indicat multe treburi în gospodărie pentru cei care aleg să-și prepare singuri bucatele pe care să le pună în cămară pentru la iarnă. Conform tradiției românești, varza se pune la murat între Sfântul Dumitru și Sfântul Andrei pentru un gust cât mai aromat.

Pentru a putea fi folosită la sarmale aceasta trebuie aleasă bine. Leguma trebuie să fie coaptă, îndesată, albă și cu foi cât mai subțiri. Saramura va fi și ea atent pregătită: la fiecare 10 litri de apă se adaugă câte 500 gr de sare grunjoasă.

Desigur că oamenii care nu au loc pentru a o prepara și depozita se pot folosi de varza murată găsită în supermarket-uri, dar este cu atât mai bună cea pe care o găsiți la diverși precupeți, la tarabele de la piață.

Majoritatea produselor lor sunt făcute chiar de ei în propriile gospodării sau aduse de la cunoscuți și date spre vânzare. Cu toate astea, este recomandat să faci chiar tu procesul dacă ai timp.

Ce beneficii are?

„Conţine foarte multe fibre şi de aceea ajută tranzitul intestinal. Consumul regulat de zeamă de varză murată poate ajuta la normalizarea digestiei, dar şi la prevenirea constipaţiei. Recomand pacienţilor care doresc să scadă în greutate să consume varză şi zeamă de varză murată, pentru că stimulează arderea grasimilor şi normalizează apetitul.

Sărurile minerale, fermenţii şi enzimele apărute din procesul de fermentaţie, precum şi vitamina U, vitamina antiulceroasă, care se distruge prin fierbere, transformă această zeamă într-un adjuvant nutriţional în tratarea bolilor ulceroase.”, a spus Florin Bălănică, medic nutriționist, arată revista Capital.

  • Valori nutriționale pentru varză murată

Valoare per
100 g
100 g
Calorii (kcal) 18
Lipide totale 0,1 g
Lipide saturate 0 g
Colesterol 0 mg
Sodiu 661 mg
Potasiu 170 mg
Carbohidrați 4,3 g
Fibre alimentare 2,9 g
Zahăr 1,8 g
Proteine 0,9 g
Vitamina C 14,7 mg Calciu 30 mg
Fier 1,5 mg Vitamina D 0 IU
Vitamina B6 0,1 mg Vitamina B-12 0 µg
Magneziu 13 mg