Președintele Klaus Iohannis a anunțat noi măsuri de relaxare din data de 15 iunie, după ce a discutat cu premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri din Cabinet despre măsurile de gestionare a epidemiei de COVID-19. Mall-urile, grădinițele, piscinele și sălile de fitness se vor redeschide.
Președintele Klaus Iohannis a avut o ședință privind măsurile de gestionare a crizei sanitare cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Iohannis a declarat că unele restricții vor fi ridicate după 15 iunie, dar starea de alertă se va prelungi. Se deschid mall-urile, fără restaurante și locuri de joacă. De asemenea, și sălile de fitness își vor aștepta sportivii, cu anumite reguli de distanțare. Continuarea stării de alertă va fi dezbătută în ședință de membrii Executivului, spune șeful statului, adresându-se și membrilor Parlamentului, care trebuie să aprobe această măsură. Totodată, Iohannis a apreciat că măsurile luate până în prezent au fost corecte.
„După 15 iunie, se vor putea redechide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă. Vor fi posibile evenimente private – nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50, dacă vor avea loc în extrerior.
Pentru a veni în sprijinul părinților care vor lucra, care vor avea de mers la lucru și în perioada vacanței, va fi posibilă – nu obligatorie, dar posibilă – redeschiderea after school-urilor, grăinițelor și creșelor private.
Având în vedere că mai avem pacienți internați în spitale, suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă. Vor fi mai puține restricții, dar considerăm că nu se poate continua fără acest instrument.
Stimați parlamentari, nu puneți sub semnul întrebării aceste măsuri care până acum s-au dovedit a fi corecte”, a spus președintele.