Directorul general al Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), Claudiu Creţu, a anunțat la o conferință cu tema Provocările iernii 2023 – 2024 pentru sistemul energetic naţional, organizată de Focus Energetic, când se va da drumul la căldură în Capitală. Declarațiile pe care trebuie să le aibă în vedere localnicii.
Ultimii doi ani de zile au venit la pachet cu provocări pentru locuitorii din București în ceea ce privește furnizarea de căldură și apă caldă. Primăria Capitalei a anunțat în fiecare sezon rece lucrări la sistemul de termoficare, pentru stabilizarea și funcționarea acestuia în parametri normali.
La o conferință organizată de Focus Energetic, pe tema Provocările iernii 2023 – 2024 pentru sistemul energetic naţional, directorul general al Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), Claudiu Creţu, a vorbit despre modificările efectuate la sistemul de termoficare și consecințele pozitive ale acestui demers.
Dacă în iernile trecute sute de blocuri din diverse cartiere ale Bucureștiului au rămas fără apă caldă și căldură, iarna 2023-2024 va fi blândă din acest punct de vedere. Pe șantierele din Capitală, lucrările de modernizare ale conductelor continuă, însă șeful ELCEN a oferit asigurări că se vor finaliza curând.
Sistemul de termoficare din sezonul rece curent va funcționa mai bine decât în anii trecuți, a precizat Claudiu Crețu. Directorul ELCEN a dezvăluit și termenul la care autoritățile locale sunt pregătite să pornească apa caldă și căldura în București.
„Suntem pregătiţi, conform prognozei, undeva la începutul lunii noiembrie să pornim sistemul de termoficare”, a declarat președintele ELCEN, Claudiu Crețu.
Directorul ELCEN a explicat totuși că, la pornirea sistemului de termoficare, acesta nu are flexibilitate, astfel încât cel mai probabil vor apărea unle probleme. În primele zile astfel, este posibil să existe sincope, adică furnizarea căldurii să nu aibă loc în parametri normali.
Sincopele ce ar putea să aibă loc în privința furnizării căldurii prin intermediul sistemului de termoficare au fost puse pe seama presiunii încă scăzute. În urma încărcării sistemului de termoficare, ar putea să apară unele avarii, a precizat directorul ELCEN.
„Estimăm ca în decurs de o săptămână, maximum două, undeva pe 15 noiembrie, sistemul să fie cât se poate de viabil şi să putem funcţiona iarna aceasta. Probleme punctuale poate vor mai fi, dar din acest punct de vedere va fi mai bine”, a menţionat directorul ELCEN.