Anunţ de maximă importanţă pentru locuitorii Capitalei. Ludovic Orban a spus când se carantinează oraşul Bucureşti şi a explicat că totul este reglementat în hotărârea de guvern.
După ce numărul de cazuri noi de COVID-19 a depăşit 3.000 de infectări în 24 de ore, mai multe zile la rând, cetăţenii au devenit îngrijoraţi. Mai mult, medicii vorbesc despre faptul că spitalele sunt pline, motiv pentru care vor fi puşi în situaţia de a alege între pacienţi. Drept urmare, se cer măsuri autorităţilor. Despre acest subiect a vorbit, astăzi, Ludovic Orban, care a explicat exact când Bucureştiul va intra în carantină.
„Este reglementat în hotărârea de guvern. Dacă este depăşită rata de incidenţă de 3 la mie, cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, şcolile vor trece în regim online, integral. De asemenea – aici trebuie făcută o evaluare foarte serioasă, ştiţi că, de regulă, am zis că scoatem focarele, cazurile care nu reflectă răspândirea în comunitate – se poate ajunge inclusiv la carantinarea anumitor zone. Sperăm să nu se ajungă aici. Am convingerea că oamenii înţeleg situaţia prin care trecem. Că vor avea grijă şi că se vor păzi de infectare”, a precizat premierul, la finalul unei vizite efectuate la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, conform Agerpres.
De asemenea, Orban a dorit să specific faptul că alegerile au dus, cu siguranţă, la creşterea numărului de bolnavi de coronavirus.
“Gândiți-vă că în fiecare localitate echipa care a câștigat a sărbătorit. Au fost zece, douăzeci, o sută de persoane. Azi, a ajuns la maturitate manifestarea simptomelor bolii”.
În acest moment, în București, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este de 2,39, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică.
Un alt subiect sensibil în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus, este închiderea şcolilor din România. Legat de acest lucru, prefectul Gheorghe Cojanu a spus clar ce se întâmplă, pentru moment, cu elevii.
„Școlile nu se închid. În cazul în care sunt înregistrate mai mult de trei cazuri de COVID într-o școală, se va trece la cursuri online, în scenariul roșu”, a declarat acesta.
Potrivit normelor pentru deschiderea anului școlar, școlile trec la scenariul roșu doar dacă incidența din localitatea respectivă depășește trei la mie sau dacă în școală sunt mai mult de trei cazuri de infectare.