Când pică lăsatul secului și ce tradiții trebuie să urmezi ca să ai noroc tot anul

În calendarul bisericesc, Lăsata Secului are două etape care conduc treptat către Postul Sfintelor Paşti: Duminica Înfricoşatei Judecăţi, când se lasă sec de carne (23 februarie) şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, când se lasă sec de brânză (2 martie).

Lăsatul secului și tradițiile de urmat pentru a avea noroc tot anul

De regulă, cuvântul sec, din sintagma „lăsatul secului”, este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. Însă, la Sfânții Părinți, accentul nu cade numai pe mâncare. Secul pe care îl cere postul ortodox este seclum (saeculum), adică lumea împătimită. Omul cel vechi, omul păcătos trebuie să dispară treptat. Primul pas pe această cale este sentimentul unei nespuse căințe.

„De unde voi începe a plange faptele mele ticăloase?” Aceste cuvinte ce deschid „Canonul Pocăinței” al lui Andrei Criteanul caracterizează această stare spirituală. „Desfătându-mă în adâncurile păcatului, strig către milostivirea Ta cea fără de margini… dă-mi lacrimi, Hristoase, spre curățirea inimii de patimi… ușile pocăinței (metanoia), deschide mie, Dătătorule de Viață.” Această idee continuă, cu intensitate mereu crescânda, în cântările Bisericii și în rugăciunile liturgice, în special în perioada Postului Mare.

Semnificația postului

Însă, ceea ce se cere nu este doar plângerea răutăților personale, ci „o luptă nevazută” împotriva gândurilor rele și păcătoase.

Sfânții Părinți au atras atenția că postul inteles doar ca efort alimentar, nu are nici o valoare: „De mâncare postind, suflete al meu, dar de pofte necurâțindu-te, în deșert te lauzi cu nemâncarea… Ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu și demonilor celor râi te vei asemana, căci nici ei nu mănâncă pururea…”.

Postul în viața creștinilor ortodocși

În viața creștinilor ortodocși, posturile care preced marile sărbători au o importanță cu totul deosebită pentru că de ele este legat unul din actele centrale pe care ei le îndeplinesc în biserică, și anume, împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Pentru creștinul ortodox nu se poate concepe împărtășire fără post. Respectarea postului este o condiție esențială pentru împărtășirea cu vrednicie.

Ea este și o obligație prescrisă de porunca a patra bisericească prin care ni se cere „să ne spovedim și sa ne cuminecăm în fie­care din cele patru posturi mari de peste an, ori dacă nu putem, cel puțin o dată pe an, în postul Sfintelor Paști”.

În calendarul ortodox, Postul Sfintelor Paști începe pe 3 martie și se încheie pe 20 aprilie

Este cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe. Menționam ca în primele trei secole, durata și modul postirii nu erau uniforme peste tot. Abia la sfârșitul secolului al III-lea, Postul Mare va fi împărțit în două perioade distincte, cu denumirile:

• „Postul Păresimilor” (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ținea până în Duminica Floriilor
•  „Postul Paștilor” sau postul pascal, care ținea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până în Duminica Învierii. După uniformizarea datei Sfintelor Paști, stabilita la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), Biserica de Răsărit va adopta definitiv vechea practică antiohiană a postului de șapte săptămâni.

De multe ori ne este dat sa auzim că nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Însă, nu este așa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfinții Părinți au rânduit să ne înfrânăm de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu bună știință. Credinciosul nu trebuie să se mulțumească cu jumătăți de măsura. Nu cu o parte din el trebuie să-L întâmpine pe Hristos, ci cu întreaga sa natura: trup și suflet.