Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, a spus ieri că după o serie de discuții reprezentanții Ministerului Sănătății s-a stabilit că ar fi acceptabile orele de sport la care elevii să nu poarte mască însă numai dacă acestea s-ar desfășura în exterior.
Sorin Cîmpeanu a mai spus că în cea mai mare parte a școlilor din Europa purtarea măștii nu e obligatorie la orele de sport.
„Am dat exemplul tuturor țărilor europene care nu impun purtarea măștii în cadrul orelor de educație fizică. Există, în afară de regiunea Veneto, din Italia, în care încă există obligativitatea purtării măștii, singura regiune din Europa, mai există încă un caz special, cazul Franței, care recomandă ca orele de sport să se facă fără mască, dar să se facă în exteriorul școlii”, a săus Cîmpeanu, la Antena3.
Sorin Cîmpeanu a mai spus că soluția acceptată până acum ar fi că orele de sport s-ar putea desfășura fără mască însă dacă orele sunt ținute în spații deschise.
„Am discutat cu Ministerul Sănătății și punctul de vedere până acum este că ar putea fi acceptabil să nu se poarte mască doar în condițiile în care orele de sport se fac în exteriorul școlii, în spații deschise. După cum vedem, temperaturile din acest moment nu permit aplicarea acestei variante propuse de Ministerul Sănătății. Discuțiile vor continua”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Potrivit reglementărilor actuale, copiii, cu excepția preșcolarilor, trebuie să poarte masca de protecție în permanență cât timp ce se află în școală și la orele de sport.
Recent, Ministerul Educației a formulat mai multe propuneri pentru modificarea ordinului comun cu regulile în școli, iar una dintre ele vizează desfășurarea orelor de educație fizică:
”Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri. Sporturile de echipă se recomandă a fi evitate. Atunci când este posibil, se recomanda organizarea orelor de educație fizică doar în aer liber (nefiind obligatorie purtarea măștii). Purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de efectuare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, precum și după finalizarea orei de educatie fizică”.