Neorchirurgul Vlad Ciurea a povestit în cadrul unui cunoscut podcast cum pot oamenii să dezvolte boli în organism. Din păcate, această boală incurabilă poate apărea de nicăieri și într-o secundă distruge vieți. Ce ar trebui să știe cetățenii despre factorul care poate declanșa această boală, dar și despre privilegiul de a ne autovindeca?
Trăim într-o perioadă în care cancerul a devenit „o modă”, astfel că tot mai multe persoane se luptă să trăiască și să învingă această boală gravă, care nu are o explicație exactă a apariției. Nu de puține ori spunem că un produs conține „substanțe cancerigene”, deci, prin urmare, deseori suntem expuși unor factori care pot conduce la această boală. Din fericire, există persoane care nu țin cont de aceste reguli și totuși nu dezvoltă boala.
Mai exact, este vorba despre persoane care mânâncă diverse produse considerate nocive, persoane care fumează sau sunt expuse zilnic în medii toxice. Probabil, fiecare dintre noi cunoaște cel puțin o persoană care a fumat sau a băut până la 90 de ani și nu a dezvoltat niciuna dintre bolile specifice acelor vicii.
La poli opuși se află anumite persoane care au un stil de viață și un regim alimentar exemplar și cu toate acestea, ajung să descopere că suferă de diverse tipuri de cancer sau alte afecțiuni grave.
Potrivit medicului Vlad Ciurea, maladia secolului se poate dezvolta la orice persoană, prin genele pe care le avem în organism, preluate de la generațiile anterioare, inclusiv de la străbunici. Neurochirurgul iubit și apreciat de toți românii a dezvăluit când se declanșează cu predilecție aceste boli, dar și cum ne putem autovindeca.
Deși este o boală care afectează milioane de oameni anual, cancerul pare a fi lozul necâștigător pe care unii oameni îl trag fără să-și dorească. Medicul neurochirug Vlad Ciurea a mărturiti în podcastul „Fain și simplu”, că această maladie poate fi prezentă în genele fiecărei persoane, în funcție de naumiți factori ereditari, iar în prezența unor factori optimi, boala se poate declanșa.
Potrivit specialistului, acești factori declanșatori sunt activați în condiții de stres, supărare, emoții negative.
„Prin genele din corpul uman se transmite tot, de la stră-stră-străbunicii noștri. Acolo sunt acumulate toate. Eu sunt sigur că am și gena cancerului, și gena hipertensiunii, și gena diabetului, dar n-am făcut niciuna dintre bolile astea. Când se activează? Când intri într-o anumită stare: depresie, supărare, nervi. Atunci se activează, ca și cum un pianist ar apăsa pe o clapă. Și apare neoplazia (procesul patologic de formare a unui țesut tumoral – n.r.). Când apare neoplazia cel mai frecvent? La stres. Feriți-vă de stres! Stresul provoacă cea mai mare dereglare în creier și în tot organismul“, a explicat profesorul Vlad Ciurea.
Medicul a vorbit și despre puterea autovindecării, care vine în primul rând din atitudinea pozitivă, încrezătoare, din credință, meditație și post. Specialistul a oferit exemplul unei măicuțe, care primise un diagnostic crunt, medicii dându-i încă 6 luni de viață. Femeia a renunțat la orice tratament care îi asigura această durată de viață și a încercat calea autovindecării, trăind încă 3 ani.
„Autovindecarea nu trebuie exclusă. Am avut pacientă o măicuță, cu o boală cerebrală foarte gravă. Am operat-o pe creier, dar speranța de viață era de șase luni. A mai trăit cel puțin încă trei ani. A făcut doar această operație, nu a mai continuat cu altă operație, nici cu radioterapie. A continuat cu rugăciuni și post, iar postul curăță organismul. Ea se ruga, celealte măicuțe din jurul ei se rugau pentru ea. Trei ani știu sigur că a mai trăit, nu știu ce s-a întâmplat după aceea. Dar pentru acei trei ani în plus a contat această capacitate mentală de autovindecare. Deci, în niciun caz, autovindecare nu trebuie îndepărtată“, a povestit sursa citată.
Vezi întregul podcast aici: