Simona Halep revine în circuitul WTA, după o pauză de şase luni provocată de pandemia de coronavirus. Jucătoarea din România s-a înscris pentru turneul de categorie International, de la Praga. Meciurile de pe tabloul principal la competiţia din Cehia vor începe luni, 10 august. Halep este înscrisă atât în proba de simplu cât şi în cea de dublu, astfel că va disputa foarte multe meciuri.
Luni, de la ora 11:00, sunt programate primele partide de pe tabloul principal.Fiind principala vedetă a competiţiei, este de aşteptat ca Halep să fie programată abia spre seară. Având în vedere că este înscrisă în ambele probe, deci va avea multe meciuri de jucat, este de aşteptat ca românca să fie în fiecare zi pe teren. Până duminică, atunci când se joacă finalele, la simplu şi la dublu. Partenera ei din proba de dublu este Barbora Strycova, fostă campioană de Grand Slam la dublu în 2019, la Wimbledon. Şi finalistă la ediţia din acest an a Australian Open.
În proba de simplu, Simona Halep porneşte ca mare favorită, fiind singura jucătoare de top 10 înscrisă la Praga. Cap de serie numărul doi la competiţia din Cehia este Petra Martic, locul 15 WTA. Ce-i drept, croata este într-o formă excelentă, mai ales că joacă deja meciuri oficiale. A fost cap de serie numărul unu la Palermo şi va juca în această seară în semifinale.
Elise Mertens, Dayana Yastremska, Anastasija Sevastova şi Anastasia Pavlyuchenkova sunt alte jucătoare care pot pune probleme. Alături de Simona Halep, un contingent numeros de jucătoare din România va participa la Praga. Irina Begu, Patricia Ţig şi Ana Bogdan sunt şi ele calificate pe tabloul principal. Laura Paar, Irina Bara şi Gabriela Ruse au şi ele şansa de a face acest pas din calificări. Iar Jaqueline Cristian a fost deja eliminată în primul tur al calificărilor.