Când este sărbătoarea de Sfânta Cuvioasă Parascheva. În ce zi din octombrie va avea loc
În luna octombrie vor fi patru sărbători cu cruce roșie, sărbătorea Sfintei Parascheva aflându-se printre ele. Creștinii ortodocși o consideră pe Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată un izvor de sănătate duhovnicească și trupească. Aceștia consideră că persoanele care o cheamă prin rugăciune în ziua sfântă, vor fi binecuvântate. Iată câne este sărbătoarea de Sfânta Parascheva și în ce zi din octombrie va avea loc.
Când va avea loc sărbătoarea de Sfânta Parascheva
Biserica Ortodoxă, potrivit Calendarul Creștin Ortodox, o sărbătorește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva în fiecare an, pe data de 14 octombrie, Această are sărbătoare a lunii octombrie, anul acesta va pica într-o zi de joi. Sărbătoarea este cu una cu cruce roșie.
Moaștele Cuvioasei Parascheva se află la Iași de mai bine de 370 de ani. An de an, cu această ocazie sunt organizate pelerinaje la care participă credincioșii din întreaga țară. Aceștia merg să se închine la moaștele Sfintei Parascheva care se află la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Se spune că aceste moaște au puteri miraculoase, deoarece ea era cunoscuta ca fiind protectoarea celor care se confruntau cu probleme grave, precum și a celor care nu își găsesc liniștea sufletească.
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt acoperite de un veșmânt din catifea albă, care datează din anul 1641. Acesta are pus un sigiliu de către domnitorul Vasile Lupu, care sună în felul următor:
“Blestemat să fie cel care ca împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva”.
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva
Iată o rugăciune pe care o pot rosti credincioșii, către Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe 14 octombrie, zi în care este sărbătorită aceasta, potrivit doxologia.ro:
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.