Campionul României care a rămas fără ambele picioare: „Trei săptămâni n-am vrut să mănânc”. Cum l-a ajutat Gigi Becali
Un fost campion al României a rămas fără picioare, iar Gigi Becali i-a sărit în ajutor. Viorel Turcu, în vârstă de 60 de ani, campion cu FC Argeș, Dinamo și Steaua, și-a spus povestea tristă de viață. La doar 51 de ani, și-a pierdut ambele picioare.
Un campion al României a rămas fără ambele picioare: „Trei săptămâni n-am vrut să mănânc”. Gigi Becali i-a sărit în ajutor
Viorel Turcu, fost campion al României, a rămas fără picioare din cauza diabetului, scrie gsp.ro.
„Am avut momente dificile, dar am trecut peste. A fost o perioadă foarte dificilă, intrasem într-o pasă grea, dar familia și prietenii au fost aproape de mine tot timpul. Aici l-aș enumera pe Helmut Duckadam, care a fost timpul alături de mine. Am avut tărie de caracter și voință. Am lăsat totul din urmă și am luat-o de la capăt, trăiesc prezentul.
Povestea a început în anul 1996, în urma unei operații de chist pancreatic. Doctorul mi-a spus că voi rămâne cu un diabet secundar. Diabetul nu l-am moștenit, l-am dobândit. Am spus că nu mă operez dacă rămân cu diabet. Mi s-a spus: Dacă nu te operezi, mori!. A fost de la o lovitură puternică. Dacă mă atingea cineva în autobuz sau în tramvai, puteam să cad jos și să decedez. Nu mi-e rușine s-o spun, fac insulină de 22 de ani. M-am obișnuit, asta-i viața. Mi-am zis că trebuie să reușesc și am reușit”, a povestit Viorel Turcu.
Cum a rămas Viorel Turcu fără ambele picioare
Viorel Turcu a povestit grelele momente în care ambele picioare i-au fost amputate și a dezvăluit că Gigi Becali a fost cel care i-a cumpărat protezele de care avea nevoie în urma intervenților chirurgicale.
„În 2008, am vrut să mut mobila prin casă și mi-a căzut pe picior. Mi s-a umflat și am mers la doctor, ceva nu era în regulă. Mi s-a spus că trebuie neapărat amputat. Așa am ajuns la operație. A fost groaznic pentru mine. Mă gândeam ce reacție o să am când voi da pătura pe mine după operație și voi vedea că piciorul îmi era amputat.
Gigi Becali l-a ajutat pe fostul campion
Gigi Becali m-a ajutat cu prima proteză. Nici nu s-a pus problema. Acest om este extraordinar, îi mulțumesc pe această cale și îi voi fi dator toată viața. Un suflet foarte mare.
În 2011, mi-a fost amputat și piciorul drept. Doctorii mi-au spus că ce am avut se numește «boala prin simpatie». Am avut o infecție și la dreptul, mi s-a amputat și el. Din nou, Gigi Becali mi-a sărit în ajutor. Protezele costau 350 de milioane”, a mărturisit Viorel Turcu.
Viorel Turcu nu a mai mâncat 3 săptămâni de supărare
Fostul mijlocaș a povestit cum a refuzat să mănânce timp de trei săptămâni.
”3 săptămâni n-am vrut să mai mănânc, noroc cu sora mea, Neli, care a venit la Pitești și a stat mereu lângă mine. Efectiv, familia m-a forțat să mănânc. Un doctor de la Matei Balș mi-a spus că nu vrea să mă mai vadă, nici nu mă mai băga în seamă. Îmi lăsasem barbă, nici eu nu mă mai recunoșteam. Apoi am început să-mi revin” a completat Viorel Turcu.