Campionatul Ucrainei a fost întrerupt definitiv. Întrecerea internă din țara vecină a fost întrerupt după declanșarea invaziei militare a Rusiei. Echipele au încercat să-și mute jucătorii în străinătate, așa cum s-a întâmplat și cu Dinamo Kiev, gruparea antrenată de Mircea Lucescu. Elevii tehnicianul român se află într-un „turneu pentru pace” prin Europa, jucând meciuri amicale caritabile. Ieri, Liga Profesionistă a decis să suspende definitiv campionatul Ucrainei în acest sezon.
Campionatul Ucrainei a fost întrerupt definitiv. Războiul declanșat de Rusia în țara vecină, pe 24 februarie, a pus „stop” întrecerii interne ucrainene. Inițial, campionatul fusese „înghețat” pentru o lună, în condițiile instaturării legii marțiale.
Echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, a încercat și reușit să-și scoată jucătorii în străinătate. La ora actuală, formația antrenorului român efectuează un „turneu pentru pace” prin Europa. Il Luce încă spera, acum o lună, că lupta pentru titlul intern se va da tot pe gazon, deși era conștient că acest lucru va fi foarte greu de realizat.
„Mi-aş dori ca sezonul să se termine pe teren, dar este foarte greu acum. Şahtior a pierdut mai mult de 10 jucători, iar sud-americanii s-au întors la casele lor. În acest moment, nu există loc pentru rivalitate, suntem ca unul. Rămânem împreună şi încercăm să ajutăm cât mai mult posibil. Acesta este singurul meu obiectiv. Am trecut prin ceva asemănător când lucram la Şahtior în 2014”, a spus Mircea Lucescu, pentru The Guardian.
Acum, campionatul Ucrainei a fost suspendat definitiv, pentru acest sezon. În momentul opririi sale, după 18 etape, pe primul loc se afla Șahtior Donețk, cu 47 de punte și golaveraj 49-10. Locul secund era ocupat de Dinamo Kiev, cu 45 de puncte și golaveraj 47-9. Ele erau urmate de Dnipro-1, Zorya și Vorskla.
Liga Profesionistă de Fotbal din Ucraina a anunțat decizia finală cu privire la sezonul 2021/2022, scrie gsp.ro. Titlul nu va fi acordat, iar echipele participante în cupele europene vor fi stabilite potrivit clasamentului din momentul întreruperii.
Șahtior și Dinamo Kiev vor merge în preliminariile Ligii Campionilor. Dnipro-1 va evolua în preliminariile Europa League, în timp ce Zorya și Vorskla se vor înscrie în Conference League. Dinamo Kiev va fi distribuită pe traseul non-campioanelor, în turul 2 preliminar, unde adversarele sunt mai valoroase, ocupantele locurilor 3 din Portugalia sau Franța, și ocupantele locurilor secunde din campionate precum Belgia, Turcia sau Olanda. Șahtior va merge direct în play-off-ul UCL, pe ruta campioanelor, unde evită adversare din campionatele
Formația lui Mircea Lucescu a remizat în ultimul meci oficial disputat pe plan intern, pe 12 decembrie 2021, 1-1 cu Zorya. Din cauza acestui rezultat va avea un parcurs mult mai dificil în preliminariile Ligii Campionilor. Dacă ar fi învins la două goluri diferență, kievenii ar fi depășit-o pe Șahtior, în condițiile în care meciul lor direct s-a încheiat nedecis, 0-0. Oricum, pentru acest sezon, niciuna dintre echipe nu își va putea înscrie în palmares titlul de campioană, ierarhia contând strict pentru participarea în cupele europene.