Calendar ortodox, marți, 16 februarie. Ce sfinți sunt sărbătoriți azi. Creștinii îi prăznuiesc, astăzi, pe acești sfinți. Care sunt cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri din această zi importantă. Ce trebuie să faci ca să ai noroc.
Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși. Marți, 16 februarie, credincioșii de pretutindeni îi prăznuiesc pe sfinții Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil. De asemenea, tot în ziua de 16 februarie, calendarul ortodox îi menționează și pe Sfântul Flavian, Sfântul Maruta, dar și Sfântul Romano cel din Carpenisia. În această zi importantă, creștinii trebuie să spună o anumită rugăciune pentru ca lucrurile să le meargă strună.
Potrivit calendarului ortodox de marți, 16 februarie, Sfinții Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil s-au unit prin credință, pentru a fi mai puternici, în timpul prigoanei împăratului Dioclețian împotriva credincioșilor. Cu toate acestea, aceștia au fost prinși la porțile Cezareei și aduși în fața ighemonului de către păzitori. Pentru că nu au vrut să renunțe la iubirea față de Dumnezeu și credința în Mântuitor, sfinții au fost supuși la chinuri groaznice. Au fost decapitați, arși sau răstigniți pe lemn. După chinurile pe care le-au îndurat, cei 12 martiri au primit cununile de mucenici.
În ziua de 16 februarie, aceasta este rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească pentru a le merge bine, a avea noroc și bunăstare în gospodărie.
„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Dumnezeiescul şi grăitorul de cele Dumnezeieşti, Sfântul Pamfil, adeverind cu adevărat numele cu care s-a îmbogăţit, a păzit legătura dragostei către Hristos neîntreruptă, până la moarte.
Cel ce Te-ai înălţat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pre binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.”