Calendar ortodox 2021. Sărbătoare mare chiar azi, 30 ianuarie. Creștin ortodocșii îi prăznuiesc azi pe Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gura de Aur. Credința populară susține că nu este bine să muncești în această zi sfântă căci orbești.
În fiecare an, pe 30 ianuarie, credincioșii îi sărbătoresc pe Sfinții trei ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gura de Aur. Aceștia sunt considerați cei mai mari învățători și pastori din istoria creștinătății. Tot ei sunt priviți ca modele pentru cei care își doresc o viață duhovnicească.
Cei trei ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur au avut darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi. Datorită acestui har, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a arhieriei și credinței creștine. Învățăturile lor ortodoxe se păstrează intacte până în zilele noastre.
“După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajba nu este între noi. Fiecare dintre noi, la timpul sau, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat.
Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculandu-te, poruncește celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi.
Că nevoință noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi și înștiințează cu această pe creștini că noi, în față lui Dumnezeu, una suntem”, sunt spusele sfinților.
Datorită lor, secolul al IV-lea este numit și “Secolul de aur al creștinismului”. Cu toate acestea, la întrebarea ”Care este cel mai mare dintre cei Trei ierahi?”, creștinii încă nu au un răspuns clar. Cu toate că îl caută de secole, cei trei ierarhi rămân pe aceași treaptă.
În această mare zi, oamenii de la sate fac praznice de pomenire a morților. Nimeni nu muncește în această zi sfântă. Tradiția spune că, dacă muncești azi, riști să orbești și nu îți va merge bine în ale casei. Fetele tinere se roagă și țin post, totul pentru a avea o căsnicie fericită.
Din popor se mai spune că, pe 30 ianuarie, începe să încolțească grâul care nu a încolțit de toamna. Tot de azi se schimbă vremea, adică ”se strâmbă pârtiile” și vine primăvara. Dacă va curge apă de pe steșini, primăvara o să fie friguroasă. Dacă e ger și nu curge apă, vara va fi călduroasă.
Tot în această zi sfântă, se împacă rudele după lungi dispute. Toate proiectele comune pe care le încep în această zi le vor aduce prosperitate. Azi nu se spală rufe și nu se mătură, așa se evită pericolele de înec, întâmplări violente sau infirmitate, informează știrileprotv.ro.
Azi nu se împrumută lucruri, nici personale, dar nici din casă. Așa se protejează casa de pagubă. Se fac pomeni și se dau pachete în numele celor morți. Gospodinele fac colivă și merg cu ea la biserică pentru a o sfinți. După slujbă împart pachete cu fructe, pește și colivă la 3 bărbați.
Mamele fetelor nemăritate se roagă în această zi pentru fiicele lor. Văduvele cu probleme financiare sau de sănătate trebuie să se roage și să ceară ajutor Sfântului Grigorie. Femeile care vor spăla și vor arunca lături în curte după ce au dat de pomană, vor rămâne văduve.
Femeile care au făcut avort trebuie să susțină azi un praznic de iertare a păcatului. Trebuie să respecte ca la carte sărbătoarea, adică să facă pomenirii și să împartă mâncare. Prin această metodă, ele vor fi iertate de un păcat major.