Călători blocaţi la metrou timp de zeci de minute. Au fost probleme mari cu vagoanele la Piaţa Victoriei

Călători blocaţi la metrou timp de zeci de minute. Au fost probleme mari cu vagoanele la Piaţa Victoriei
Călători blocaţi la metrou timp de zeci de minute. Ce s-a întâmplat la o garnitură din stația Piața Victoriei.

Incident la metrou, miercuri seară, 7 decembrie! Călători blocaţi la metrou timp de zeci de minute. Au fost probleme mari cu vagoanele la Piaţa Victoriei. Pasagerii au trăit reale momente de panică, mai ales după ce o persoană ar fi rămas cu piciorul blocat printre uși. Cum a reacționat conducerea operatorului de transport public Metrorex.

Călători blocaţi la metrou timp de zeci de minute

Momente de tensiune pentru călătorii cu metroul, miercuri seară, 7 decembrie, în București. O mulțime de pasageri au intrat în panică, după ce au remarcat că ușile mai multor vagoane ale unui metrou care circula pe magistrala Pantelimon nu s-au mai deschis. Evenimentul a durat câteva zeci de minute.

Incidentul a avut loc, potrivit primelor informații, la una dintre garniturile de metrou care circula pe magistrala Pantelimon. În momentul sosirii în stația Piața Victoriei, o singură ușă de la metrou s-a deschis. Restul, au rămas blocate. Pasagerii s-au speriat imediat. O parte dintre ei s-au îmbulzit spre singura ieșire din mijlocul de transport în comun.

Alții au încercat să forțeze ieșirile, însă nu au reușit să iasă din metrou. Un călător ar fi rămas cu piciorul blocat printre uși, potrivit informațiilor transmise de Realitatea Plus. Pentru câteva secunde, toate ușile s-au deschis. Nu a durat foarte mult timp, că s-au închis la loc, conform sursei citate.

Reacția Metrorex, după ce ușile au fost blocate

După mai mult timp, ușile metroului au fost deschise, iar călătorii au putut să-și reia activitățile în mod normal. Conducerea operatorului de transport public Metrorex a transmis, pentru publicația citată, că ușile garniturii care a ajuns în Piața Victoriei s-au blocat din cauza unei defecțiuni.

Ușile de la garnitura cu pricina s-au deschis și închis, fără să poată fi manipulate, din cauza defecțiunii tehnice depistate. Nu se știe, concret, despre ce a fost vorba. Potrivit reprezentanților Metrorex însă, defecțiunea a fost remediată.

În altă ordine de idei, în urmă cu doar câteva săptămâni, un alt incident grav a avut loc la metrou, în București. Unui călător i s-a făcut foarte rău, în timp ce se afla în stația Obor, în sensul de mers către Gara de Nord. A fost nevoie, la momentul respectiv, de intervenția specialiștilor de la SMURD.

„Metrorex informează că (…) în trenul de metrou aflat în staţia Obor, în sensul de mers către Gara de Nord, a fost raportată o urgenţă medicală- unei persoane i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost solicitat ajutorul SMURD.

Trenul este staţionat la peron până la încheierea procedurilor ce se impun în astfel de cazuri și călătorii debarcați. Circulația trenurilor de metrou se desfășoară pe celălalt fir de mers, în sistem pendulă. Pasagerii din trenul oprit își continuă călătoria cu un alt tren sosit la cealaltă linie. Călătorii aflați la metrou în această perioadă sunt informați prin intermediul instalației de sonorizare din stații”, a transmis, la acea vreme, Metrorex.

 

Urmăriți Playtech.ro și pe