Câinele care suferă de nanism: ce vârstă are, de fapt, acest ciobănesc german

de: Puiu Alexandru
27 11. 2019

Este foarte probabil să ai un prieten cu un ciobănesc german sau ai văzut de multe ori unul. Aceștia sunt cei mai buni câini de pază, au multă dragoste, dar se pot și îmbolnăvi.

Ciobănescul german este un câine impozant, de dimensiuni foarte generoase la maturitate. Se atașează de stăpânul său și îl protejează până în pânzele albe. În plus, în majoritatea timpului, sunt cât se poate de blânzi, iar când sunt mici, sunt cei mai drăguți. Par niște câini de pază în miniatură.

După cum și-a dat seama însă o familie, un ciobânesc german se poate îmbolnăvi sau se poate naște cu diverse malformații sau afecțiuni genetice. În cazul lui Ranger, boala cu pricina este o formă de nanism. El nu crește mai mult decât atât.

Ranger are 2 ani și ar fi trebuit să fie de două trei ori mai mare decât în aceste imagini, dacă ar fi fost sănătos. Din păcate, pe parcursul întregii sale vieți va rămâne la stadiul de cățeluș. Boala efectivă de care suferă este intitulată Pituitary Dwarfism, o afecțiune foarte rară care aîi restricționează dezvoltarea normală, sănătoasă. A fost diagnosticat cu această condiție rară când doctorii i-au făcut niște investigații și i-au găsit în organism o infecție parazită, cu Giardia.

Când Shelby Mayo a intrat în posesia lui Ranger, a văzut imediat că este mai mic decât restul câinilor, dar nu s-a gândit ca dimensiunea sa fie un simptom al unei probleme mai grave. S-a gândit că parazitul cu pricina i-a afectat abilitatea de a lua în greutate, dar cam atât. În prima fază, a fost vorba de un parazit intitulat Coccidia, care este destul de comun în cazul acestei rase de animale. Mai târziu însă, a fost diagnosticat cu Giardia, un parazit care, chiar și după ce a fost eliminat din organism, i-a afectat iremediabil puterea de creștere a micuțului.