Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pornit o campanie de control în cazul automatelor de cafea amplasate în spații publice.
În total, vor fi verificate aproximativ 100.000 de automate de cafea amplasate în toate județele.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor spun, însă, că aceste aparate nu ar trebui să funcționeze în aer liber, ci doar în interiorul clădirilor.
„În momentul de față, pe baza specificațiilor tehnice ale acestor aparate, acestea nu au dreptul să funcționeze outdoor, fiind proiectate exclusiv pentru a fi folosite în interior. De asemenea, automatele de cafea pot funcționa, în condiții de siguranță deplină, doar dacă sunt branșate la o rețea de apă.”
Marius Pîrvu, președinte ANPC
Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a cerut administratorilor de spații comerciale să îndepărteze automatele amplasate ilegal, în caz constrar vor face acest lucru inspectorii ANPC.
„Am discutat cu patronatele cărora le-am spus, de bun-simţ, să le scoată ei ca să nu venim să le scoatem noi… Ei au spus că le vor scoate în următoarea perioadă, de 14-15 zile, după care se vor duce frumos ca orice cetăţean civilizat să desfăşoare o activitate să-şi ia toate autorizaţiile necesare să funcţioneze. Înainte nu existau nişte norme, aceste automate fiind amplasate în baza unei autorizaţii acordate de către primărie, nu de ANSVSA. Mai vorbim aici şi de o fiscalizare aici. Ca idee, sunt cam 100.000 de automate… deci, nu sunt puţine. Vrem să ştim că atunci când mergem la mare şi vrem să ne luăm o cafea de la automat să nu fie cu nisip…”
Marius Pîrvu, președinte ANPC
O altă problemă ridicată de inspectorii Autorității pentru Protecția Consumatorilor vizează calitatea apei folosite pentru preparea sortimentelor de cafea sau pentru ceai. ANPC atrage atenția că multe aparate sunt branșate la surse de apă neisgure.
„(…) nu au voie să funcţioneze decât dacă sunt branşate la o reţea de apă şi trebuie să se scrie pe eticheta lor ceea ce beţi, respectiv cafea sau… cafea cu albitor, pentru că nu vorbim despre cafea cu lapte, ci cafea cu înălbitor de rufe, de ce vreţi dumneavoastră…Machiatto nu e machiatto… La automatele de cafea „nicht” cafea măcinată. Intrăm în foarte multe amănunte. Din nefericire, nu voi încasa eu, ca de obicei. Noi decât constatăm şi sunt alte entităţi care vor face asta. ANSVSA va trebui să meargă la fiecare loc în care un automat de cafea se instalează. Acolo va primi autorizaţie de funcţionare. Deja, am dat informări către ANSVSA şi ANAF.”
Marius Pîrvu, președinte ANPC
În cazul controalelor, cei care dețin respectivele automate trebuie să prezinte autorizațiile de funcționare. În majoritatea cazurilor, însă, aceste autorizații nu există iar automatele sunt amplasate clandestin.
Protecția consumatorilor pregătește măsuri astfel încât clienții să poată vedea ce ingrediente sunt folosite pentru produsele vândute la aceste automate.