C.T Popescu, așa cum nu l-ai mai auzit până acum despre Halep. ”Simona a jucat acest meci din punct de vedere mental perfect”

de: Alexandra Chivu
13 07. 2019

Simona Halep – Serena Williams, finala feminină de la Wimbledon 2019. Meciul istoric s-a jucat sâmbătă, de la ora 16:00. Halep, locul 7 WTA, este prima româncă ce a ajuns în ultimul act al grad slemului londonez. Întâlnirea între cei doi foști lideri mondiali a decurs remarcabil.

C.T Popescu, așa cum nu l-ai mai auzit până acum despre Halep

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat prestația Simonei Halep, după finala de astăzi de la Wimbledon 2019. Iar, dacă după calificarea în semifinale la turneul londonez a declarat că numărul 7 mondial a ajuns să fie propriul ei antrenor și calitatea jocului prestat se ridicăla nivelul maxim pe care îl poate arăta românca, acum vine cu aceleași cuvinte pline de mândrie la adresa campioanei noastre.

„Una dintre marile zile ale sportului românesc din toate timpurile. Coroana de la Wimbledon este cel mai valoros trofeu din tenisul mondial. Simona este…confirmă încă o dată că este o legendă vie a  tenisului. A fost un meci care m-a năucit, m-a uluit. Simona a reușit să speculeze perfect toate fisurile pe care i le-a oferit Serena. Nu mă  așteptam la un joc atât de fisurat din partea monstrului sacru, SerenaWilliams. Nu s-a mișcat! Serena Williams nu a făcut joc de picioare, a jucat numai de pe loc. Doar serviciul  a mai ajutat-o. A dovedit o forță incredibilă. Simona a jucat acest meci din punct de vedere mental perfect. Cel mai bun meci mental al Simonei și unul dintre cele mai bune meciuri în tenis”, a declarat Popescu, la Digi24.

Halep, triumfătoare la Wimbledon

Reamintim că cele două vor urca în clasamentul WTA, indiferent de rezultatele de pe teren de astăzi. Românca va urca trei locuri în clasamentul WTA după calificarea în finala Wimbledon 2019. Halep se va afla pe a patra poziție, necontând rezultatul finalei pe care a disputat-o sâmbătă. Cât despre americancă, ea va urca două poziții, nefiind importantă evoluția ei de astăzi, ajungând, astfel, de luni, pe locul 8 WTA.