11 dec. 2018 | 16:01

Bulgaria „bagă” România în Schengen. Cum s-a ajuns la așa ceva

Știri generale
Bulgaria „bagă” România în Schengen. Cum s-a ajuns la așa ceva

Mulțumită unui europarlamentar bulgar, România a intrat pe drumul către aderarea țării noastre la spațiul Schengen. Asta fără a se mai ține cont de raportul MCV.

Plenul Parlamentului European a adoptat pe 11 decembrie, la Strasbourg, o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie.

Rezoluţia a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri. Votul e însă consultativ. Mai avem până la aderarea oficială la spațiul Schengen.

Rezoluţia a fost fundamentată pe raportul realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D).

În raportul său, el a criticat Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Astfel, în dezbaterea care s-a desfășurat pe 10 decembrie, în plenul PE de la Strasbourg asupra raportului, Stanişev a spus că Consiliul UE a încălcat regulile europene în ultimii şapte ani. Asta pentru că nu a luat o decizie în legătură cu această chestiune, informează Agerpres.

El a acuzat, de asemenea, absenţa vreunui reprezentant al Consiliului UE la discuţia din 10 decembrie. Aceasta este instituţia căreia îi este adresat raportul, în ciuda promisiunii guvernului austriac (care deţine preşedinţia Consiliului UE – n.r.) că această chestiune ar trebuie să fie pe agendă în acest semestru, a afirmat europarlamentarul.

El a mai afirmat că sunt „nedrepte” încercările de a cupla extinderea Schengen prin aderarea României şi Bulgariei de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene. Raportul e folosit pentru monitorizarea progreselor celor două ţări în lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.

Parteneri
Dana Budeanu i-a distrus pe Călin și Cristela Georgescu. "V-ați folosit de Biserică ca ultimele scursuri"
Redactia.ro
Locul unde și astăzi se vorbește limba lui Iisus Hristos. Doi vloggeri români au ajuns acolo: „Un sat protejat de munți și biserici”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Nici nu știam că există așa ceva”. Mirela Vaida, mesaj către toți părinții, după ce fiul ei de 8 ani, Vladimir, a fost operat de urgență. Ce s-a întâmplat cu băiatul vedetei
Unica.ro
Ordin de la MApN. Regulamentul care a intrat deja în vigoare
EVZ.ro
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Spynews
Decizie pentru proprietarii de case. Se depune cerere direct la Primărie. S-a dat ordin în România
Capital.ro
Așa au apărut Dorian Popa și iubita lui, prin Veneția, și evident că voluptuoasa brunetă a atras toate privirile. Tânăra e toată numai forme, iar când îi vezi chipul, e clar: e de MISS. Iată SINGURA imagine cu noua iubită a lui Dorian. Cu ce se ocupă tânăra
Avantaje
Românii care primesc 1.000 de lei în plus la pensie chiar din aprilie! Mai mult, se pensionează la 60 de ani
Mediaflux
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Spynews.ro
S-au încheiat calificările din Formula 1™ pentru Marele Premiu al Australiei. Lando Norris în pole position la Melbourne
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro