Bugetarii primesc bani în plus. Legea adoptată în Parlament

de: Stan Nicu
01 07. 2020

Camera Deputaților a acordat votul decisiv pentru propunerea legislativă care ar urma să acorde sporuri de până la 25% pentru angajații care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat. Personalul militar, poliţiştii, poliţiştii  de  penitenciare,  precum  şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o  funcţie cu  acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat sunt cei care vor beneficia de aceste sporuri.

Ce bugetari primesc bani în plus. Legea adoptată în Parlament

Documentul stabilește că mărimea concretă a sporului ar urma să fie stabilită în funcţie de locul de muncă, precum și de certificatul de securitate deţinut. În plus, va mai conta și nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana respectivă are acces.

Propunerea legislativă va trebui promulgată și publicată în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare. De asemenea, angajații ANSVSA care nu au beneficiat de sporuri în 2019 și personalul nou angajat ar putea beneficia de sporuri la salariu, calculate în funcție de salariul de bază existent.

Bugetarii primesc bani în plus. Legea adoptată în Parlament

Votul decisiv va fi dat de Camera Deputaților

Propunerea legislativă a primit raport favorabil la Senat, asta însemnând că are mari șanse să fie adoptată într-o ședință următoare. Votul decisiv va trebui dat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Apoi, ca să se aplice, propunerea legislativă va trebui adoptată de Parlament, semnată de președintele statului, Klaus Iohannis, și publicată în Monitorul Oficial.

Discriminare la ANSVSA în ceea ce privește salariile

Potrivit expunerii de motive, unii dintre angajați ai ANSVSA au fost discriminați, întrucât, în momentul de față, sporurile salariale nu se pot acorda decât personalului plătit din fonduri publice care a ajuns la nivelul maximal al salariilor de bază prevăzut pentru anul 2022.

Adică, cei cu salarii mari beneficiază de sporuri la salariu, pe când celor cu salarii mai mici, și care sunt supuși la aceleași riscuri, nu beneficiază de niciun spor. “Această prevedere dezavantajează categoriile de personal cu salarii mici care după majorarea salariului din decembrie 2017 (cu 25%) nu au ajuns la grilele maximale stabilite pentru 2022”, scrie în expunerea de motive a propunerii legislative. Documentul mai trebuie să parcurgă mai multe etape legislative pentru a putea intra în vigoare.