Deși nu a trecut nici un an de la cununia lor religioasă, în urmă cu trei luni, se scria despre ei că sunt la un pas de divorț. Vestea a prins contur după ce în iulie a apărut o înregistrare video în care Brigitte era bătută de Florin Pastramă în shaormeria pe care cei doi o dețin în cartierul Fundeni din București. Pare-se că situația a trecut la amintiri, căci cei doi acum sunt bine, ba chiar au venit azi la Antena 1 pentru a promova noua lor emisiune.
Brigitte și Florin Pastramă au fost prezenți astăzi în platoul emisiunii ”Acces Direct” pentru a promova show-ul pe care-l vor avea la Antena Stars, ”Brigitte și Pastramă”. Cu această ocazie, pe lângă picanteriile pe care telespectatorii le vor vedea pe micile ecrane din 31 august, cei doi au povestit și despre certurile lor dese.
„Avem o familie foarte frumoasă și o familie ca toate famiile din România, doar că la noi în casă lucrurile se trăiesc foarte pasional, amândoi suntem foarte implicați în ceea ce înseamnă familie. (…) Noi ne iubim cu pasiune și ne certăm cu pasiune”, a spus Brigitte la Antena 1.
„Suntem extaziaţi, dar totodată avem emoţii pentru că pe data de 31 august, la 18:45 va începe show-ul familiei Pastramă. O familie ca toate familiile din România, aş putea spune, doar că la noi acasă trăim la cote maxime, tot felul de peripeţii, cu Sara, cu Robi, cu cei apropiaţi nouă, dar nu vă zic mai multe. Vă promit că veţi vedea multă pasiune, pentru că noi aşa suntem: ne iubim cu pasiune, ne certăm cu pasiune, ne împăcăm cu pasiune!”, a declarat Brigitte.
„Abia aşteptăm să dăm tonul la distracţie! Vă deschidem uşa şi vă invităm la noi acasă, în familia noastră, zi de zi, cu bune şi cu rele, pentru că dacă nu noi, atunci cine?!”, a completat Florin.