Ai curaj să nu plângi? Bogdan Micu, în lacrimi la sh0w-ul Imperiul Leilor. Tânărul afacerist a oferit 150.000 de euro unei concurente de la PRO TV. Cine este femeia care a impresionat juriul de la Imperiul Leilor cu povestea sa de viață. Ce afacerea vrea să-și deschidă cadrul medical.
O concurentă a reușit să-i emoționeze pe jurații emisiunii Imperiul Leilor, care a debutat de curând la PRO TV. Liliana Marin, de meserie cadru medical, și-a spus povestea în fața celor patru oameni de afaceri. Concurenta din București a fost abandonată de părinți, crescută de bunici și apoi a fost adoptată de către sora ei. Ambiția, voința și perseverența au ajutat-o să răzbească în viață, iar acum își dorește să își deschidă propria afacere.
„Părinţii mei biologici m-au lăsat în grija bunicii, apoi am fost adoptată de sora ei. M-am născut singură, am crescut singură şi, cam toate greutăţile, le-am întâmpinat singură. Vreau să simt şi gustul succesului. Dacă ar fi să mă mai nasc de zece ori, tot această meserie mi-aș alege-o”, a povestit Liliana Marin, concurenta din București, în cadrul emisiunii Imperiul Leilor de la PRO TV.
Concurenta din Capitală vrea să achiziționeze cinci ambulanțe pentru suma de 150.000 de euro pentru a reuși să-și pună afacerea pe picioare. Emoționat și vizibil mișcat de dorința femeii, tânărul afacerist Bogdan Micu s-a oferit să o ajute cu suma fabuloasă în schimbul a 45% din profitul afacerii. Liliana Marin a refuzat oferta omului de afaceri, spunând că nu oferă mai mult de 15%.
Liliana Marin are 53 de ani și are o meserie nobilă: este cadru medical. Concurenta din București este hotărâtă de a face orice pentru a-și vedea visul împlinit, acela de a pune bazele unei afaceri în domeniul sanitar, de aceea a venit în cadrul emisiunii Imperiul Leilor pentru a cere finanțare pentru a cumpăra cinci ambulanțe. De 26 de ani, femeia este asistentă medicală în cadrul departamentului de primiri urgențe și SMURD.
Concurenta care i-a emoționat pe jurați cu povestea ei impresionantă de viață este mama a trei copii, pe care îi iubește mai presus de orice pe această lume și pe care i-a crescut de una singură. Deși nu a avut parte de ajutor din partea tatălui copiilor săi, de care a divorțat în urmă cu șapte ani, Liliana Marin s-a ocupat de educația copiilor săi, spunându-le mereu acestora că trebuie să-și respecte părintele, indiferent de situație.