Boala pe care fiul de 4 ani al lui Christian Sabbagh o are. Soția lui a răbufnit: „Nu este neapărat un lucru rău”
Boala pe care fiul de 4 ani al lui Christian Sabbagh o are. Realizatorul de televiziune a vorbit deschis, într-o intervenție la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, despre afecțiunea de sănătate pe care o prezintă copilul său. Numai că declarațiile au fost interpretate într-un mod deranjant. Soția jurnalistului a răbufnit. Ce mesaj le-a transmis internauților.
Boala pe care fiul de 4 ani al lui Christian Sabbagh o are
În urmă cu ceva timp, Christian Sabbagh a fost invitat în emisiunea moderată de Denise Rifai la postul TV Kanal D. Realizatorul de televiziune a vorbit deschis despre mai multe aspecte ale vieții sale, unul dintre acestea având legătură cu starea de sănătate a fiului său, Christian Jr..
Christian Sabbagh și Iuliana Dorina Puiu s-au căsătorit în anul 2017. Cuplul are împreună doi copii: o fetiță, Anais, în vârstă de 5 ani și un băiețel, pe nume Christian Jr., de 4 anișori. Acesta din urmă a fost diagnosticat de către medici cu tulburare de spectru autist, potrivit dezvăluirilor făcute de jurnalist.
Condiția medicală a copilului pare că a dat naștere unui val de reacții. Cel puțin, în mediul online. Realizatorul de televiziune, precum și partenera sa, au primit o mulțime de mesaje de „compătimire” referitor la fiul lor. Numai că părinții nu văd autismul drept o piedică în viața micuțului, în general, motiv pentru care soția lui Christian Sabbagh a răbufnit.
Iuliana Sabbagh le-a explicat utilizatorilor din mediul online că autismul nu este o reală problemă, pentru ei. Dimpotrivă, ar putea reprezenta un avantaj, din anumite puncte de vedere. Partenera prezentatorului de televiziune a închis toate gurile rele, subliniind sensibilitatea pe care o au persoanele cu autism, în comparație cu noi, ceilalți.
Mesajul tranșant al partenerei lui Christian Sabbagh
„Pentru că după mediatizarea diagnosticului fiului meu am tot primit mesaje, unele de „compătimire”, să nu spun răutate, precizez următoarele:
– autismul nu este o boală sau o epidemie; este, de fapt, foarte subdiagnosticat; nu este neapărat un lucru rău;
– autiștii duc lupte ca noi toți, ceilalți, dar multe dintre ele provin de la oameni intoleranți sau locuri care nu sunt proiectate pentru ei;
– majoritatea persoanelor cu autism nu vor un „leac” pentru că le place ceea ce sunt, chiar dacă lumea este puțin mai greu de navigat; persoanele cu autism sunt la fel de unice ca și neurotipii!”, a notat partenera jurnalistului Christian Sabbagh, într-o postare publicată pe unul dintre conturile sale de pe platformele sociale.
„Persoanele cu autism fac lucruri grozave în fiecare zi”
Iuliana Sabbagh a oferit mai multe exemple de nume din istorie, care au făcut lucruri importante, de-a lungul timpului. Printre persoanele care suferă de autism se numără și Elon Musk, a spus partenera jurnalistului. Mama lui Christian Jr. a punctat că oricine poate spune și realiza ceva în viață. Este nevoie, însă, să i se ofere instrumentele potrivite.
„Autiștii sunt peste tot… Multe personalități istorice celebre erau, probabil, autiste, cum ar fi Mozart, Einstein, președintele Lincoln și Emily Dickinson. Câteva exemple actuale sunt: Sir Anthony Hopkins, Dan Akyroyd și Elon Musk. Persoanele cu autism fac lucruri grozave în fiecare zi! Doar pentru că unii dintre ei nu vorbesc, nu înseamnă că nu au lucruri de spus.
Există o concepție greșită că, pentru că cineva nu vorbește, nu este inteligent, nu este capabil să trăiască o viață împlinită. Oferă cuiva instrumentele potrivite și vei descoperi că au multe de spus și o perspectivă valoroasă asupra lumii”, a conchis soția realizatorului TV Christian Sabbagh.