Boala pe care Andreea Esca o are de mulți ani. Și-a dezvăluit secretul la final de an

de: Bișinicu Andreea
03 01. 2022

Andreea Esca nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, fiind una dintre cele mai apreciate și populare vedete din România. De mai bine de 20 de ani este imaginea celor de la PRO TV, câștigând simpatia a milioane de români. Puțini sunt cei care știu de ce afecțiune suferă cea mai cunoscută știristă din România.

Afecțiunea de care Andreea Esca a suferit toată viața

Andreea Esca este o prezentă constantă pe micile ecrane, în România. Vedeta știrilor de la PRO TV este cunoscută pentru seriozitate, profesionalism și perfecționism. Celebra jurnalistă nu face schimbări de look adesea, motiv pentru care fanii observă orice mic detaliu.

La sfârșitul lunii decembrie 2021, Andreea Esca și-a surprins prietenii virtuali, după ce a postat o fotografie în care purta o pereche de ochelari.

Vedeta de la PRO TV suferă de miopie încă din copilărie, lucru pe care nimeni nu l-a știut până acum. Jurnalista a mărturisit, pe Instagram, că poartă lentile de contact atunci când prezintă buletinul de știri.

„Mamei mele nu i-au plăcut niciodată ochelarii. Eu, în schimb, când eram în gimnaziu, am reușit să o conving că nu vad bine la tablă doar ca să-mi ia niște ochelari cu rame roz???. Între timp am descoperit și o mică miopie care m-a însoțit toată viața. Si am rămas fan ochelari:) chiar dacă la jurnal port lentile de contact, ca să nu stea nimic intre noi:).”, a declarat Andreea Esca pe pagina ei oficială de Instagram.

Din ce mai câștigă bani Andreea Esca, pe lângă televiziune

Celebra știristă Andreea Esca trăiește pe picior mare. Recent, vedeta PRO TV a cumpărat cinci case turistice lângă Sibiu, deținând unul dintre cele mai originale resorturi din România.

Casa Floarea Veții, Casa Berbec, Casa Moara, Casa Soarelui și Casa Prieteniei sunt situate la Porumbacu de Sus, lângă Sibiu, sunt vechi de 150 de ani, recondiționate și aduse la standardele din 2022.

„Proiectul respectiv a plecat de la simplul fapt că am vrut să salvăm o casă de lemn de la cineva care o punea pe foc pentru că își făcea altă casă. Din păcate, asta se întâmplă cu vechile case de lemn. Mi s-a părut că am putea să o salvăm, să o restaurăm, să arătăm oamenilor cum arătau înainte casele.

După ce am luat-o pe aceea, m-am mai trezit cu niște săteni care au aflat și ne-au rugat să cumpărăm și căsuțele lor de lemn, în loc să le facă lemne de foc. M-am trezit cu cinci căsuțe.

Am vrut să le salvez și m-am gândit că pot face un business din asta și le-am așezat pe un teren în satul bunicului meu unde eu merg de la un an și s-a creat un complex turistic cu căsuțe din lemn restaurate. Înăuntru sunt complet utilate și aduse la confortul modern.”, a spus Andreea Esca, pentru Libertatea.

Firma vedetei de la PRO TV este deținută, în măsură egală, de către Andreea Esca și soțul ei Alexandre Eram. În 2020, cifra de afaceri a companiei a fost de 200.000 de lei, iar profitul impresionant a atins suma de 134.000 de lei.

Andreea Esca este administratorul societății, ce are ca obiectiv de activitate: „facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată.”