Boala neștiută cu care se luptă Andreea Antonescu. Este oribil prin ce trece vedeta (exclusiv)
Artista nu avea nici măcar doi ani când a fost diagnostcată cu sindromul nefrotic, o boală a rinichilor, pentru care i s-a recomandat, la acea vreme, tratamentul cu citostatice. Andreea a reușit să o țină sub control, dar cu multe sacrificii.
Andreea Antonescu, detalii despre boala neștiută
Andreea Antonescu emană tot timpul energie în jurul său, este neobosită pe scenă, mereu cu zâmbetul pe buze. În spatele acestei atitudini pozitive, se ascunde însă o suferință care i-a marcat copilăra. O boală gravă a rinichilor, sindromul nefrotic, descoperită la un an și opt luni, a făcut-o să fie diferită de celelalte fetițe de vârsta ei.
A stat internată nu mai puțin de șase luni în spital și a făcut tratament cu citostatice, ca să se vindece. Între timp, boala nu i-a mai dat de furcă, Andreea a devenit o artistă cunoscută, doar că viața sa a fost însă una cu restricții, atât alimentare, cât și de alt fel.
Vedeta a avut interzis să mănânce orice, să facă plajă sau să stea prea mult în apă. Mai mult, ne spune ea, uneori bea și câte zece litri de apă pe zi. „Acum sunt bine, încerc să am un regim alimentar sănătos, nu mai mănânc atât de multe dulciuri.
Am mai avut o problem doar după ce m-am întors de la Survivor, din Republica Dominicană. Nu aș fi participat, dacă aș fi simțit că mă expun vreunui risc. În copilărie, mi-aș fi dorit să fac sport, dar nu am avut voie.
A trebuit să țin boala sub control. M-am protejat extrem de mulți ani. Nu am mâncat sărat, nu am stat la plajă și nici în apă, ci mereu sub umbrelă, dacă era soare. Uneori, beau și câte zece litri de apă pe zi”, a declarat Andreea Antonescu penru playtech.ro.
Nu știe să înoate
Andreea Antonescu este una dintre concurente la Splash! Vedete la apă, show transmis de Antena 1. Vedeta este la a doua participare, și a acceptat provocarea deși nu știe să înoate.
”Când sar de pe platformă, am o senzație tare. Nu e concurs de înot, pentru că altfel nu aș fi participat. Am avut însă profesioniști lângă mine. La săriturile bune, de la înălțime, nu simți contactul cu apa. Dacă faci o săritură proastă, și de la un metru te poți umple de răni și vânătăi”, ne-a mai spus aceasta.
- A plecat în America
După ce a stat singură în țară, mai bine de trei săptămâni, întrucât mama și fiica sa au plecat în America, Sienna urmând să petreacă alături de tatăl ei vacanța rămasă până când va începe școala, Andreea a reușit, în cele din urmă, să se urce în avion și să-și ia și ea ”zborul” peste Ocean.
Artista intenționează să-și petreacă ziua de naștere, de pe 7 septembrie, în America, alături de fiica, mama sa și soțul cu care se află în divorț. ”Încă din august mi-am propus să plec și nu am reușit, pentru că de fiecare dată a intervenit câte ceva. E posibil ca de ziua mea să fiu totuși acolo. Îmi doresc să-mi petrec vacanța cu copilul, să mai stau în State”, ne povestea aceasta.