Will Smith se află pe prima pagină a tabloidelor, după ieșirea sa de la Oscar 2022. Actorul l-a pălmuit pe Chris Rock, după ce comediantul a făcut o glumă despre Jada Pinkett, referitoare la faptul că aceasta este tunsă zero. Însă de ce a recurs Will Smith la acest gest extrem?
Soția lui Will Smith suferă de o boală autoimună rară, în urmă căreia și-a pierdut aproape tot părul, motiv pentru care actorul și-a ieșit din fire, atunci când Chris Rock a făcut o glumă care a făcut referire la aceasta. „Nu mai pronunța numele soției mele cu gura ta nenorocită”, a strigat Will Smith după ce l-a pălmuit pe Chris Rock, în timp ce prezenta Oscarul.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Jada Pinkett a spus că recurge la turbane pentru a-și ascute efectele bolii de care suferă. Cu toate că îi este greu, încearcă să privească lucrurile pozitive și să fie un exemplu pentru care care se confruntă cu aceeași boală.
„M-am confruntat cu probleme de cădere a părului. A fost groaznic când a început. Într-o zi, la duş, m-am trezit că aveam în mână şuviţe întregi de păr. A fost unul dintre acele momente ale vieţii mele în care m-am cutremurat de panică.
Chiar şi cu teama pe care o simt în continuare am învăţat să privesc această boală din punct de vedere spiritual şi să mă inspir din exemplul de tărie şi voinţă al oamenilor care se confruntă cu lucruri cu adevărat cutremurătoare, precum cei care suferă de cancer sau au un copil bolnav. Îi văd cât de curajoşi sunt, iar exemplul lor îmi dă tăria să merg mai departe”, a declarat Jada Pinkett Smith.
Will Smith și Jada Pinkett au trecut prin momente grele în trecut, după 23 de ani de relație. O relație dintre ea și rapperul August Alsina ar fi avut loc în urmă cu câțiva ani, însă cei doi au negat că s-ar fi întâmplat ceva între ei. Însă, până la urmă, soția actorului a recunoscut că a avut o aventură cu artistul.
„Pe măsură ce timpul trecea, am intrat într-un alt fel de încurcătură cu August. Și aș vrea să clarific un lucru, acela potrivit căruia tu mi-ai dat permisiunea… singura persoană care poate acorda acea permisiune sunt eu (…) Da, a fost cu siguranță o relație. Sufeream mult, eram distrusă. Cu timpul, în acea relație, am realizat că nu poți găsit fericirea în afara propriei persoane”, a confirmat Jada Pinkett.
Soția lui Will Smith a mărturisit că l-ar fi înșelat pe actor deoarece, la acel moment, relația dintre cei doi s-ar fi răcit, după cei 23 de ani de relație. „Decisesem să merge pe drumuri diferite, pentru o bucată de vreme”, a mai spus Jada Pinkett Smith.