La câteva ore după incendiul devastator de la Pensiunea Ferma Dacilor din comuna Gura Vadului, acolo unde șase persoane, inclusiv un copil, și-au pierdut viața, Patriarhia Română și-a exprimat profundul regret pentru victimele incidentului. Ce mesaj au trimis reprezentanții bisericii în memoria sufletelor adormite mult prea devreme.
Într-un mesaj de compasiune și alinare sufletească, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au transmis condoleanțe familiilor, rudelor, prietenilor și cunoscuților celor decedați, rugându-se pentru odihna sufletelor victimelor și pentru întărirea spirituală a celor îndoliați.
„În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi adresăm acestora cuvânt de compasiune şi de alinare sufletească.
De asemenea, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi din cauza incendiului şi să-i întărească sufleteşte pe cei îndoliaţi.”, au transmis reprezentanții Patriarhiei Române, scrie stiripesurse.ro.
Pe de altă parte, apar declarații uluitoare din partea familiei unui angajat al pensiunii, care sugerează că există mai multe întrebări decât răspunsuri legate de rapiditatea cu care focul s-a extins și de condițiile de securitate la complex în momentele premergătoare tragediei.
Tatăl unui angajat, care susține că ar cunoaște bine locația, și-a exprimat îndoielile cu privire la modul în care incendiul a putut să cuprindă întregul complex atât de rapid, menționând și faptul că o defecțiune la sistemul de încălzire ar fi determinat mutarea oaspeților într-o altă locație cu o zi înainte.
„Pentru mine, e o mare nebuloasă. Nu avea cum să ardă toată odată. Clar! Nu avea cum să ia foc toată odată! Ce e acolo e distrugere totală…
Nu a fost nicio petrecere, au fost cazați. Cu o seară înainte i-a mutat pe cazați pentru că se stricase centrala și nu mai putea face cald și i-a mutat în altă parte unde avea căldură”, a declarat tatăl angajatului pensiunii,potrivit adevarul.ro.
În urma incendiului devastator care a avut loc la o unitate de cazare din localitatea Tohani, județul Prahova, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a cerut Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova să prezinte un raport preliminar detaliat.
Acest raport va cuprinde informații despre controalele efectuate anterior la operatorul economic, deficiențele identificate, sancțiunile impuse, dacă au fost aplicate, și măsurile luate pentru remedierea acestor probleme.
Conform comunicatului de presă emis de IGSU marți seară, solicitarea acestui raport vine direct de la șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, subliniind seriozitatea cu care este tratată această tragedie și nevoia de transparență și acțiune rapidă.