Dacă ai bani și vrei să îți cumperi propria biserică, acum ai ocazia. O biserică din județul Constanța poate fi cumpărată în cadrul unei licitații.
Parohia Bugeac, care are sediul în comuna constănțeană Ostrov a fost scoasă la licitație de către un executor judecătoresc din cauza unui litigiu între parohie și firma care a reconstruit clădirea. Licitația e programată pe 3 aprilie.
„A existat un proces cauzat de neînțelegeri contractuale între parohie si constructor. Arhiepiscopia Tomisului se implică în sensul medierii conflictului. S-a demarat executarea, dar se caută soluții în sensul stingerii litigiului, ținând cont că, potrivit legii cultelor, bisericile sunt bunuri sacre și nu pot fi supuse executării”, a declarat, pentru Ziua de Constanța, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. El a precizat că, până acum, nu au mai existat astfel de cazuri.
În 2009, parohia din localitatea Bugeac a decis reconstruirea vechii biserici, ce data din 1863, iar pentru aceasta a contractat firma MSA Protect Construcții SRL.
Aceasta, însă, nu și-a primit banii datorați, așa că a dat Parohia Bugeac în judecată. În vara anului 2018, o instanță a Judecătoriei Medgidia a încuviințat executarea silită a debitoarei, respectiv „Parohia Bugeac”, pentru recuperarea sumei de 359.736,31 lei debit și 300 lei cheltuieli de judecată, conform titlului executoriu.