Bijuterii unicat în România, făcute din coajă de ou încondeiat. Unde pot fi găsite

de: Cojocaru Cristian
30 04. 2021

Celica Nistor este o încondeietoare din Botoșani. Femeia a reușit să facă adevărate bijuterii ale artei populare din coajă de ou. De asemenea, botoșăneanca realizează și inele, cercei și pandantive cu modele tradiționale.

Bijuterii unicate în România

Celica Nistor este deja cunoscută ca fiind o legendă a încondeierii ouălor în nordul Moldovei. Are o experiență de peste 20 de ani în meșteșug. Femeie este originară din Rogojești. Comuna este cunoscută ca fiind faimoasă pentru încondeierea ouălor. Mai mult, a ajuns să fie cunoscută chiar și în vestul Europei, acolo unde a participat la ateliere de creație.

În România, lumea deja o cunoaște. Cu fiecare ocazie, Celica participă la târguri și concursuri de artă populară acolo unde uimește pe toată lumea cu talentul său. Doamna Celica a diversificat în ultima vreme meșteșugul său. A început să facă bijuterii din coajă de ou, apoi le încondeiază.

„De fiecare dată descopăr câte ceva nou. Am început să fac şi bijuterii. Adică cercei, inele, brăţări, pandative. Bijuteriile le realizez din coajă de ou. Din ouă de struţ, de raţă sau de gâscă”, spune Celica Nistor.

Cercei și inele din coajă de ou

Celica Nistor spune că ideea realizării bijuteriilor din coajă de ou au venit ca o necesitate a inovației. A încercat numeroase tehnici de încondeiere pe mai multe tipuri de ouă. De la ouă de prepeliță și până la cele de struț.

Într-un final, a început să transforme coaja materiei prime în obiecte de artă populară unice. Pentru început, a confecționat coșulețe, pentru ou. Acestea a reușit să le confecționeze din coaja oului de struț. Apoi a trecut la bijuterii.

Femeia folosește bucățile de coajă care se rup întâmplător sau le modelează în diferite forme. Odată finalizate, cu toate că sunt făcute din coajă de ou, bijuteriile nu sunt foarte sensibile. De exemplu, bijuteriile din out de struț sunt foarte rezistente.

Toate bijuteriile din coajă din ou sunt încondeiate cu simboluri tradiționale, la fel ca și ouăle. Ele sunt singurele bijuterii făcute din coajă de ou încondeiat. Toate creațiile sunt adevărate opere de artă, în special cele cu ceară de relief.

„Păstrăm modelele tradiţionale, cele folosite şi la încondeierea ouălor, cu simbolistica aferentă.  Adică cele în baie de culoare sau ceară în relief. Bijuteriile se bagă în baie de culoare şi apoi îi dăm luciul. Sunt bijuterii în stil tradiţional. ”, precizează Celica Nistor.

Odată ce au fost prezentate la târg, bijuteriile au început să fie din ce în ce mai cerute. Celica Nistor spune că are multe comenzi, livrează atât în România cât și în străinătate.