Bietul medic-erou de la Piatra Neamț. Ce a făcut înainte de incendiul de la ATI. Mare respect!
Medicul-erou care a sărit în foc la spitalul de la Piatra Neamț, Ioan Cătălin Denciu, nu mai avea timp să ajungă pe acasă. În luna octombrie, acesta a petrecut aproape o săptămână la ATI.
Bietul medic-erou de la Piatra Neamț. Ce a făcut înainte de incendiul de la ATI
Medicul care a sărit în foc pentru a-i salva pe pacienții cuprinși de flăcări la spitalul din Piatra Neamț, ajungea foarte rar acasă. În raportul spitalului pe luna octombrie arată că acesta a avut nu mai puțin de 7 gărzi în 31 de zile.
Cătălin Denciu a fost unul din cadrele medicale aflate în linia întâi în lupta împotriva coronavrisului. De la începutul pandemiei, atât el cât și ceilalți colegi ai săi au fost nevoiți să muncească mai mult pentru a-i salva pe cei care ajungeau la ATI. Potrivit unui raport al spitalului din Piatra Neamț, consultat de WOWbiz, în luna octombrie Cătălin Denciu a efectuat 7 gărzi.
La spitalul respectiv, începe la ora 14:00 și se termină a doua zi la ora 08:00, iar în weekend, acestea au 24 de ore: încep la 08:00 și se încheie a doua zi la aceeași oră. Asta însemnând că, în octombrie, doctorul Denciu și-a petrecut aproape o săptămână din patru la serviciu. Asta în condițiile în care, cine a trecut măcar o dată pe la Terapie Intensivă știe că acolo nu există timp liber pentru cadrele medicale. Și ceilalți colegi ai medicului de la ATI au avut cam același program.
Câți bani primea medicul erou?
Potrivit WOWbiz, medicul Cătălin Denciu avea un salariu de aproximativ 7.000 de lei. La aceștia se mai adăugau și sporurile, astfel putea ajunge la 10.000 de lei pe lună, în funcție de gărzile pe care le avea în fiecare lună.
Medicul erou se află acum în Belgia, însă starea lui de sănătate este în continuare una gravă. Acesta a fost supus marți unei examinări cu un scaner performant pentru a se afla gravitatea arsurilor. Soția lui Cătălin este în permanență în legătură cu medicii spitalului unde este internat soțul său.
În momentul producerii incidentului de la secția ATI, în care 10 persoane și-au pierdut viața, Ioan Cătălin Denciu era medicul de gardă. Acesta a intrat în flăcări și a salvat alte 8 persoane, însă prețul plătit a fost mare. Având arsuri pe aproape 40% din suprafața corpului, medicul Cătălin Denciu se luptă pentru viața sa pe un pat într-un spital din Belgia, unde a fost transportat la câteva ore după incident.