Bianca Pop a ajuns la Poliție. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu ispita de la Insula Iubirii

de: Dumitrache Diana
19 09. 2020

Problemele se ţin scai de Bianca Pop! Fosta ispită de la “Insula Iubirii” a ajuns la Poliţie, după ce a declarat că a fost drogată şi violată. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bruneta?!

De ce a ajuns Bianca Pop la Poliţie?

Dacă în urmă cu doar câteva zile, Bianca Pop mărturisea de pe patul de spital că a fost agresată sexual şi şoca pe toată lumea cu declaraţiile făcute, acum, fosta ispită de la “Insula Iubirii” este pregătită să îi facă să plătească pe cei care au rănit-o.

“Am atacuri de panică și plec la IML să fac analize, pentru că, pe lângă că am fost și drogată mult, mi-a pus și ceva în pahar. Am aflat aseară. Am fost la Secţia 7 de Poliție pentru a da niște declarații pe care nu am reușit să le dau ieri și de aici mergem la IML ca să vedem ce s-a întâmplat, ce fel de substanțe au fost și să continuăm cu plângerile”, a spus Bianca Pop, conform spynews.ro.

Se pare, însă, că brunetei îi este teamă să iasă din casă neînsoţită. Aceasta şi-a luat măsuri de precauţie şi a apelat la unul dintre cei mai periculoşi interlopi din Bucureşti. Mai exact, Bebino o păzeşte 24 din 24 pe Bianca.

Bianca Pop a ajuns la Poliție. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu ispita de la Insula Iubirii

Cum a devenit celebră Bianca Pop

Odată cu participarea la emisiunea “Insula Iubirii – Temptation Island” de la Antena 1, Bianca Pop a devenit rapid una dintre cele mai cunoscute ispite. Aceasta a sucit minţile bărbaţilor în mai multe sezoane ale îndrăgitului show.

Clipul în care îşi prezintă apartamentul de lux şi colecţiile de genţi şi pantofi a transformat-o, însă, pe brunetă într-o adevărată vedetă. Aceasta a declarat atunci, cu nonşalanţă, că nu poate ieşi din casă fără să aibă în portofel câteva mii de euro.

”Eu nu ies din casă dacă n-am minim cash în poșetă 1000 euro plus bani pe cârduri. Adică, n-ai cum. Mă simt ca o boschetară fără 1000 euro, cum să ies așa în oraș?! E puțină suma. Dacă n-am cash atât, nu ies din casă”, a declarat Bianca Pop.

Relaţiile cu fotbalistul Marian Aliuță şi cu Ciprian Pian, fratele interlopului ucis anul acesta, au adus-o iarăşi în atenţia presei de scandal.

”Noi ne-am certat, ne-am împins. N-am fost bătută, m-am lovit singură. M-a bruscat! A fost gelos pentru că mă suna fostul. Totul a fost la mișto. Noi doi nu am fost împreună. Nu am fost niciodată iubita și nici amanta lui Ciprian Pian. Pe această cale vreau să îmi cer iertare familiei lui. Totul a fost o regie pentru televiziune. Eu am iubit, m-am împăcat cu fostul. Este Claudiu, un băiat din Brașov. M-am împăcat cu el, îl iubesc foarte mult”, spunea fosta ispita în urmă cu mai bine de un an.