Bianca Drăgușanu nu se mai poate ascunde. Imaginile care spun tot despre relația cu Sofia

de: Alexandra Chivu
05 01. 2020

După divorțul dintre Victor Slav și Bianca Drăgușanu, rezultatul iubirii lor a avut cel mai mult de suferit, încercându-se contrariul. Sofia a rămas la bunica maternă, în timp ce părinții doar o vizitează. Nu s-ar putea spune că blondina o vede atât de des pe cât postează pe internet, căci la revenirea în țară, după o mică vacanță petrecută la munte alături de Bodi, micuța nu s-a sfiit să arate ceea ce simte pentru mama sa.

Relația Biancăi Drăgușanu cu fiica sa, Sofia

Bianca Drăgușanu și Victor Slav au fost căsătoriți o scurtă perioadă de timp. După ce și-au reînnodat relația, din povestea lor de iubire a rezultat o fetiță, Sofia Natalia. Cei doi au sfârșit tot separați. Deși au decis ca drumurile să le fie altele, Bianca și Slav au grijă ca fiicei lor să nu îi lipsească nimic. Cu toate acestea, din imagini, pare că i-a lipsit prezența blondinei.

După divorț, casa micuței Sofia a însemnat mai mult Petroșani, unde se afla bunica maternă. „În acest moment, fetița se află la mama Biancăi. A stat în perioada asta de iarnă. O să o aducem în curând. A fost bine pentru ea, că are acolo mâncare bio, aerul este mult mai nepoluat. Oricum, în perioada asta am zis că e mai bine să stea acolo”, povestea Victor în emisiunea ”Teo Show”, de la Kanal D.

Revederea, deloc emoționantă

Chiar dacă prezentul o ține pe fetiță mai mult la Petroșani, viitorul o va aduce la București. Din declarațiile fostului om de la meteo, când Sofia va împlini 3 ani, se va muta în București, unde va merge la grădiniță. Distanța între București și Deva este mare, iar, în prezent, Victor o vede pe Sofia la două, trei săptămâni.

Cu toate acestea, din imagini se poate observă că, deși copilul trăiește în casa bunicii materne, unde ar trebui să fie regăsită mereu și Bianca, acest lucru nu se întâmplă. Vedeta, abia s-a întors de la munte, unde a fost alături de soțul ei, Alex Bodi, dar nu și de fetiță. În urmă cu o oră, fosta prezentatoare de televiziune a revenit în România, iar revederea cu fiica ei a avut loc în aeroport. Din imaginile publicate chiar de ea, nu pare să fi fost nimic emoționant. Desigur, Bianca și-a iubit copilul, fiindu-i dor, însă micuța s-a tras din brațele mamei sale.