Bianca Drăgușanu a trecut, recent, din nou pragul cabinetului medicului estetician, la o clinică din Cluj, cu care se află sub contract de imagine. Vedeta ne-a mărturisit că vrea să-și schimbe total formatul buzelor. După ce mai bine de zece ani și le-a injectat pentru a le avea mai mari, acum ea le dorește „mai subțiri și țuguiate”.
Bianca Drăgușanu se află în topul vedetelor care câștigă cel mai bine din contractele de imagine pe care le are. Și cum un astfel de lucru presupune ca aceasta să arate mereu impecabil, fosta asistentă tv este adepta operațiilor estetice, atunci când simte că e cazul de o nouă intervenție asupra look-ului său. Astfel că, recent, ea a trecut din nou pragul unui medic estetician, la o clinică din Cluj, cu care are contract de imagine.
Bianca a ales să-și topească buzele, pentru ca apoi, în timp, să le dea forma dorită.
„Procedeul e de durată. Mai întâi le-am topit, iar apoi le reinjectez, timp de câteva luni. Le vreau mai subțiri și țuguiate, nu ca acum”, a declarat aceasta pentru impact.ro.
Vedeta nu ne-a ascuns nici faptul că-și injectează buzele de mai bine de zece ani și consideră chiar că atunci a exagerat, pentru că „nu avea minte”.
„De vreo zece ani m-am tot injectat. Nu-mi mai plac cum sunt, formatul ăsta. Atunci nu aveam minte, să mi le fac așa ca acum”, a completat vedeta.
Bianca Drăguşanu a mai suferit o intervenție chirurgicală la Cluj, numită cantopexie, care presupune alungirea ochilor pentru a semăna cu ochii de pisică.
„Sunt extrem de mulțumită după intervenția de cat eyes. Pot să spun că rezultatele sunt mai mult decât incredibile”, ne-a mai spus aceasta.
Vedeta nu a ascuns niciodată faptul că este adepta operațiilor estetice. Ea a mărturisit că are peste 30 de intervenţii la nivelul feţei şi corpului, atât pentru a acoperi ridurile de pe faţă, cu acid hialuronic, dar şi injecţii în buze. Ea are faţete dentare şi o corectură a liniei mandibulare. În plus, şi-a injectat grăsime în fund, pentru a obţine posteriorul mult visat.
Recent, Bianca Drăgușanu a intenționat să-și schimbe și aspectul danturii, dorind canini de vampir.
”Momentan, nu se poate. Am fost la clinica din Timișoara, unde merg de mai bine de 18 ani, pentru o verificare și pentru că-mi doream canini mai mari, dar am renunțat momentan la idee. Am fost prima care am lansat moda fațetelor în România, eram doar eu cu Țiriac și Năstase care aveam. Acum voiam să inventez moda vampire”, ne-a mai spus aceasta.
Bianca Drăgușanu s-a retras de ceva timp din lumina reflectoarelor și nu are niciun motiv să revină cu vreo emisiune pe micul ecran. Cel puțin din punct de vedere financiar. Asta pentru că fostei asistente tv îi merge cât se poate de bine din contractele de imagine. Ea nu ne-a ascuns faptul că lunar câștigă aproximativ 30.000 de euro.
Cei mai mulți bani îi aduce un club de videochat, 100.000 de euro pe an, căruia vedeta îi face reclamă. Aceasta nu face decât să recite niște versuri și să fie prezentă, atunci când este invitată, la vreun eveniment al partenerilor săi. Până acum, Bianca a participat la o singură acțiune, de premiere a trei fete care au făcut un milion de euro pe an. Celebra reclamă pentru un cazino și o casă de pariuri, difuzată pe toate canalele tv, în care apărea alături de Gabi Balint i-a rotunjit veniturile cu alți 6.000 de euro lunar.