Bia Khalifa lovește din nou și aruncă acuzații dure la adresa Anisiei Gafton, câștigătoarea emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Fosta concurentă de la PRO TV consideră că actrița nu ar merita titlul de Regina Junglei. Ce mesaj i-a transmis modelul Only Fans fostei sale colege de emisiune.
Scandalul dintre Bia Khalifa și Anisia Gafton este departe de a se fi încheiat, după ce controversata blondină a adus numai critici la adresa câștigătoarei emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”.
Deși au stat împreună în junglă, timp de săptămâni întregi, în cadrul competiției de la PRO TV, Bia Khalifa susține că Anisia Gafton nu este una dintre persoanele cu care a ținut legătura, după terminarea concursului.
Fosta iubită a lui Sișu este de părere că ea sau Giani Kiriță ar fi meritat să câștige trofeul de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, acuzând-o pe Anisia Gafton că s-ar fi „ridicat pe spatele ei”.
Citește și O nouă operație estetică pentru Bia Khalifa: ‘Îmi place frumusețea fake’. Incredibil cum s-a pozat
„Încă mai țin legătura cu cei din junglă cu care am fost în Dominicană. De exemplu, cu Mara Bănică încă mai vorbesc, cu Giani Kiriță și Cristi Mitrea.
Restul am văzut că îmi urmăresc postările de pe conturile mele de socializare. Ei sunt fanii mei. De exemplu Anisia Gafton s-a ridicat pe spatele meu, pentru că eu sau Giani Kiriță trebuia să câștigăm competiția, nu ea.
Ea mă copiază foarte mult, îmi copiază ideile de la postări. Îmi trimit prietenii mei filmulețe în care văd cum ea îmi fură ideile pe care eu le postez. Pentru Anisia, eu reprezint o sursă de inspirație.
Anisia nu trebuia să câștige marele trofeu, nu merita! Ea s-a milogit indirect, dar strategic, încât să strângă voturile telespectatorilor din milă. Nu a câștigat pe drept, a câștigat că s-a milogit”, a declarat Bia Khalifa, în exclusivitate pentru click.ro.
Recent, Bia Khalifa a apărut în ipostaze incredibile alături de Fulgy de la Clejani. Blondina ar fi petrecut alături de celebrul artist și familia acestuia la un eveniment presigios din Capitală, în urmă cu doar câteva zile.
Mai mult de atât, Bia Khalifa s-ar fi fotografiat în așternuturi, a doua zi, alături de presupusul ei iubit, imagini ce au devenit virale pe rețelele sociale.
Citește și Cuplu bombă în showbizul românesc. Bia Khalifa are un nou iubit celebru, imaginile sunt clare