Benone Sinulescu a fost călcat de hoți. Ce i s-a furat îndrăgitului artist
Benone Sinulescu are un ghinion aparte! Acesta a învățat să se apere singur de hoți din cauza încălcării frecvente din partea lor a proprietății sale. Ce i s-a furat de-a lungul timpului îndrăgitului artist?
Benone Sinulescu a învățat să se ferească de hoți de frica lor
Deși lumea ar crede că artiștii sunt priviți altfel de majoritate, se pare că hoții nu gândesc așa și nici nu-și aleg îndelung victimele. Benone nu se poate lăuda cu o avere impresionantă precum au artiștii de azi, în conturile cărora se adaugă sume impresionante venite din contracte de imagine sau de pe contorizarea rețelelor de socializare. Acesta se bucură în tihnă de bunurile pe care le-a adunat de-a lungul carierei sale, în special de colțul de Rai din curtea casei sale aflate în comunia Bârzana, județul Arad.
Cu toate că pare că a ajuns la vârsta în care nimic nu-l mai poate surprinde, hoții care i-au călcat nu doar o dată curtea l-au făcut să se înșele de acest lucru. Solistul consideră că s-a dus vorba de faptul că familia sa deține mai mult decât toate cele necesare, iar drept urmare s-au și petrecut incidentele. „Probabil s-a dus vorba că avem de toate în grădina noastră şi aşa s-au gândit să ne calce hoţii. Oamenii sunt invidioşi, nu ştiu ce or avea în cap. Noi ştim cine le-a luat, dar nu am vrut să facem scandal. Însă, dacă nu se opresc, vom lua măsuri”, Benone Sinulescu.
„E adevărat că mai dăm și la alte persoane”
”Am pus în solar mai multe feluri de roşii, ardei, ceapă, varză, vinete, dovlecei, castraveţi cât cuprinde, dar şi fasole cu păstăi lungi de un metru şi bame. Ne-a mers foarte bine recolta, într-un final. Prazul, care nu s-a prea făcut, nu ştiu de ce nu a rezistat, dar fasolea este excelentă. Noi o tăiem de 7 cm, o punem şi o facem cu maioneză după ce o opărim puţin, mănânci de mori! Am mai pus ardei negri şi galbeni, am făcut o dulceaţă delicioasă de ardei iute. Avem de toate. Aşteptăm cu nerăbdare iarna. Noi facem de plăcere, nu avem ce face cu atâta mâncare. E adevărat că mai dăm şi la alte persoane”
Benone Sinulescu (Sursa: click.ro)