19 dec. 2023 | 18:00

Beneficii pentru pensionari, în 2024. Totul despre majorarea veniturilor şi tratamentele balneare pentru bătrâni

Social
Beneficii pentru pensionari, în 2024. Totul despre majorarea veniturilor şi tratamentele balneare pentru bătrâni
Beneficii pentru pensionari, în 2024. Totul despre majorarea veniturilor şi tratamentele balneare pentru bătrâni

Începând de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește pentru aproximativ cinci milioane de pensionari. Conform guvernanților, pensiile tuturor seniorilor vor fi majorate cu aproximativ 13,8%. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare din septembrie 2024, dar o parte din prevederi se vor aplica din 1 ianuarie 2024.

Pensionarii vor avea numai beneficii din 2024

Luni, 18 decembrie, a fost publicată în Monitorul Oficial legea pensiilor. În plus, sunt prevăzute și majorările, creșterea vârstei de pensionare și bonusurile. De asemenea, legea 360/2023 vizează eliminarea inechităților dintre beneficiarii sistemului public de pensii, în vederea restabilirii încrederii în acest sistem.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a declarat recent că se lucrează intens la noile taloane de pensii.

„Cupoanele de pensie, cu majorarea de 13,8% se tipăresc începând din această dimineață. Colegii din Casa Națională de Pensii sunt pe poziții. Din ianuarie, pensionarii vor primi banii prin mandat poștal sau pe carduri.

Se lucrează în ture și sâmbăta și duminica, astfel încât acest proces de tipărire a celor 5 milioane de taloane de pensii să nu aibă absolut nicio întârziere și ele să fie predate în timp util colegilor de la Compania Națională de Poștă, astfel încât în prima zi lucrătoare din luna ianuarie oamenii deja să-și primească pensiile majorate cu 13,8%”, a precizat acesta.

Citește și: Care sunt cele 10 tichete sociale care se dau de Crăciun pentru pensionari. Ajutoarele, mult aşteptate de bătrâni

Ce modificări importante aduce noua lege a pensiilor

  • Introduce o nouă formulă de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, conform principiului contributivității.
  • Stabilește vârsta standard de pensionare la 65 de ani pentru femei și bărbați.
  • Cerințele minime de stagiul de cotizare sunt de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani.
  • Redefinește vârstele standard de pensionare pentru persoanele cu stagiul de cotizare contributiv în condiții speciale, inclusiv cele cu handicap sau cu stagiul complet de cotizare depășit.
  • Premiază stagiul de cotizare peste 25 de ani cu puncte suplimentare pentru vechime.
  • Normalizează condițiile speciale și deosebite de muncă până în anul 2035.
  • Oferă beneficii pentru mame, permitându-le să se pensioneze mai devreme cu până la șase luni pentru fiecare copil crescut până la vârsta de 16 ani, cu o reducere maximă de trei ani și șase luni.
  • Include sporurile nepermanente plătite cu contribuții în calculul pensiei.

Noua lege intră în vigoare la 1 septembrie 2024

De asemenea, apar beneficii noi și pentru soții sau soțiile pensionarilor. Din septembrie anul viitor, soţii vor putea merge împreună la tratament balnear, deși unul dintre ei nu este asigurat ori nu beneficiază de pensie. Condiția este să acopere integral valoarea unuia dintre biletele de tratament.

Regulile de bază la tratamentele balneare răman aceleași: prestațiile privind tratamentul balnear sunt furnizate prin acordarea de bilete de tratament asiguraților și pensionarilor sistemului public de pensii, în limita sumelor alocate pentru această prestație, prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Noua reglementare a pensiilor mai prevede clar că durata biletului de tratament balnear va fi de 16 zile. În prezent, durata tratamentului balnear este de 12-18 zile.

De asemenea, asigurații și pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, după cum urmează:

  • gratuit – persoanele beneficiare de pensie de invaliditate din cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale;
  • cu suportarea de către beneficiar a unei contribuții bănești – asigurații și pensionarii, alții decât cei prevăzuți la punctul anterior.
Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Schimbări la factura de curent. Anunțul de ultima oră de la Hidroelectrica
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
VIITORUL PREȘEDINTE al ROMÂNIEI! S-AU AFLAT CANDIDAȚII
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro