Bei cafea de câteva ori pe zi? Avem cele mai proaste vești pentru tine de la specialiști

de: Alex Cazacu
31 05. 2021

Cafeaua a devenit obiceiul preferat dimineață de dimineață pentru majoritatea oamenilor. Din păcate, specialiștii avertizează consumatorii în privința numărului de cești pe care le beau aceștia și de faptul că în curând ar putea să fie nevoiți să o înlocuiască.

Specialiștii avertizează consumatorii de cafea

Specialiștii în domeniul cafelei vin cu avertizări. Aceștia susțin că în următorii 20 sau 30 de ani s-ar putea să rămânem fără variante din această băutură preferată de mulți, arată inc.com. Majoritatea oamenilor de peste tot din lume adoră cafeaua, iar un număr impresionant din ei consumă cel puțin două cafele pe zi.

Desigur că există și categoriile celor care beau cafea fără cofeină sau alte variante care conțin și alte arome ori mai mult lapte pentru ca ea să fie cât mai diluată, ducându-se mai mult spre o băutură răcoritoare și dulce.

În momentul de față aproape toată cafeaua din lume este specia Arabica sau Robusta, iar din păcate producția este afectată serios de încălzirea globală, în special de instabilitatea vremii care este generată de aceasta.

  • Valori nutriționale

Valoare per
100 g
100 g
Calorii (kcal) 0
Lipide totale 0 g
Lipide saturate 0 g
Lipide polinesaturate 0 g
Lipide mononesaturate 0 g
Lipide trans 0 g
Colesterol 0 mg
Sodiu 2 mg
Potasiu 49 mg
Carbohidrați 0 g
Fibre alimentare 0 g
Zahăr 0 g
Proteine 0,1 g
Cafeină 40 mg
Vitamina A 0 IU Vitamina C 0 mg
Calciu 2 mg Fier 0 mg
Vitamina D 0 IU Vitamina B6 0 mg
Vitamina B-12 0 µg Magneziu 3 mg

„E mult mai dificil decât sună. Suntem în mijlocul unei crize”

Plantațiile de cafea din America Latină riscă să fie distruse complet de o ciupercă despre care cerectătorii nu știu încă foarte multe detalii. Infecția s-a răspândit considerabil și a afectat deja 70% din culturile de cafea de pe întreg continentul, astfel producând pagube de miliarde de dolari. “Suntem in mijlocul celei mai mari crize de cafea a timpurilor noastre,” a declarat Josué Morales, un producator si exportator din Guatemala, potrivit NPR.

“E una dintre acele rugini careia, desi e cunoscuta de peste 100 de ani, nu ii intelegem tot ciclul vietii,” a declarat micologul Cathie Aime, de la Universitatea Purdue. “E mult mai dificil decat suna. Pentru ciuperci de rugina, nu poti recolta cantitati semnificative de ADN pur.

Nu le poti creste si manipula in laborator. Sunt microfungi, asa ca ai de-a face cu niste organisme foarte mici ce sunt bagate in corpul gazdei.” Au fost înregistrate pierderi de 3.2 miliarde de dolari în America Centrală, iar specialiștii încă nu știu detalii concrete despre felul în care se răspândește.