10 sept. 2021 | 11:56

Beatrice Mahler, semnal de alarmă cu privire la începerea școlilor: „Abia acum au început să intre în vârtej”

Sănătate
Beatrice Mahler, semnal de alarmă cu privire la începerea școlilor:
Medicul Beatrice Mahler, avertsiemnt cu privire la începerea școlii

Medicul Beatrice Mahler face un nou avertisment cu privire la pericolul reprezentat de valul patru al pandemiei. Din păcate, vinovată pentru cele mai multe cazuri ale acestui val este tulpina Delta, mult mai contagioasă decât cea Alpha. Managerul de la “Marius Nasta” atrage atenția asupra persoanelor vulnerabile, anticipând riscurile uriașe care ar putea apărea.

Care sunt noile ținte ale valului patru

Spre deosebire de valurile anterioare ale pandemiei, de data aceasta există pericole mai mari și în rândul copiilor și tinerilor nevaccinați, astfel că, scade vârsta categoriilor cu risc. Dacă până acum, cele mai expuse persoane erau cele vârstnice, de peste 60 de ani, acum tinerii și copiii au de două ori mai multe șanse de a dezvolta forme grave după infectare, în timp ce vârstnicii au de nouă ori mai multe șanse de a face forme periculoase ale bolii.

Astfel, medicul Beatrice Mahler a confirmat faptul că noua tulpină este mult mai periculoasă pentru toate categoriile de vârstă, dar în special pentru persoanele care nu s-au vaccinat și care au peste 60 de ai.

„Este vorba de persoane nevaccinate. Foarte puține persoane vaccinate am avut până în acest moment. De regulă cei vaccinaţi au avut comorbidități importante. Nu poţi spune că sunt foarte tineri. Rămâne aceeași grupă de risc, persoanele peste 60 de ani, mai ales dacă sunt nevaccinate ca persoane care să dezvolte forma severe de boală.

Însă, la varianta Delta riscul ca tinerii să facă o formă severă de boală este de două ori mai mare decât la varianta Alfa, dar la vârstnici este de nouă ori mai mare decât la varianta Alfa. Așa că tot vârstnicul va fi cel mai vulnerabil şi în acest moment faţă de infecție cu varianta Delta”, dezvăluie Beatrice Mahler, potrivit RADOR.

“Abia acum începe să crească valul”

Din păcate, veștile nu sunt deloc bune, astfel că pronosticurile medicilor ne sperie din ce în ce mai tare. Potrivit medicului de la “Marius Nasta”, cazurile de Covid-19 abia acum încep să crească, odată cu revenirea elevilor în bănci și cu reîntoarcerea angajaților din vacanță la muncă.

“E o direcție așteptată, nedorită, dar din păcate reală, care cu siguranță va avea un trend ascedent în următoarele săptămâni pentru că lucrurile abia acum au început să intre în vârtej ca să zic, cu un termen mai puțin medical, dar abia acum începe să crească valul.

Nu ştiu dacă vom ajunge la 10.000 de cazuri, pentru că nu toată lumea care îşi pune diagnosticul ajunge să fie înregistrat în baza de date naționale, însă, cu siguranță mai avem câteva săptămâni până atunci. Va conta și va fi extrem de impactant momentul de după începerea școlii și practic reluarea activității pentru majoritatea instituțiilor.

Oamenii se întorc din concedii și lumea revine la locurile de muncă, iar acest lucru probabil se va vedea și pe numărul de infecții care o să continue să crească”, adaugă Beatrice Mahler.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Cel mai dement scenariu despre Biden: Mort din 2019, înlocuit de un actor sau robot
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro