Managerul Institutului „Marius Nasta” trage un semnal de alarmă cu privire la noile complicații care apar în urma infecției cu noul coronavirus. Potrivit lui Beatrice Mahler, mai mulți pacienți au dezvoltat probleme ale circulației sângelui, medicii fiind nevoiți să recurgă la amputarea membrelor pentru a salva viața pacientului.
Medicul Beatrice Mahler a explicat cele mai noi simptome date de infecția cu noul coronavirus. Din păcate, complicațiile în urma bolii nu se limitează la cele știute până acum, astfel că pacienți fără cormobidități ajung să aibă probleme cu circulația sângelui la nivelul membrelor.
Dacă în primele două valuri au existat probleme trombotice care s-au finalizat prin producerea unui accident vascular cerebral sau infarct miorcardic, mai nou, pacienții riscă să le fie amputate picioarele.
Specialistul de la Marius Nasta a abordat și problema lipsei de încredere a pacienților față de medici, atitudine care creează două tabere, în locul unei singure tabere unite de același scop: tratarea și salvarea pacienților.
„Din păcate, această pandemie în ultimele luni a adus, aşa, o prăpastie între noi, lumea medicală şi oameni, ceea ce este extrem de trist, pentru că, fără încredere în noi, cadrele medicale, şi noi, fără ajutorul lor, nu putem face nimic.
Trebuie să fim parte a aceleiaşi acţiuni, fiecare cu aportul lui. E adevărat, dacă vorbim de COVID este limitată informaţia, o descoperim şi parcă fiecare val ne aduce în faţă o simptomatologie diferită, complicaţii diferite”, a decrata medicul.
Beatrice Mahler a explicat cazul dramatic al pacienților care sunt puși să aleagă între viața lor sau amputarea picioarelor, un șoc extrem de mare pentru orice om perfect sănătos cu puțin timp în urmă.
“Cel puţin în Institutul «Marius Nasta» în valul unu, valul doi am avut evenimente trombotice care sunt secundare şi apar la pacienţii din terapie intensivă, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic, dar ultimele săptămâni am avut aproape în fiecare săptămână un pacient cu ischemie de membru, ischemie arterială adică sângele nu mai circulă în mână sau în picior.
Piciorul are risc de amputare şi pacienţii ajung într-o secţie de chirurgie vasculară unde se pune problema tratamentului, într-o primă etapă, iar dacă nu, a amputaţiei membrului respectiv. Şi să fii un pacient la 50 de ani, fără comorbidităţi, care faci COVID şi la un moment dat ţi se pune în vedere că trebuie să ţi se amputeze picioarele ca să trăieşti, este extrem de dur”, a adăugat Beatrice Mahler, potirivt Digi24.
Întrebată ce părere are despre persoanele care prefer să ignore efectele devastatoare ale infecției cu covid-19, facându-și planuri de vacanță, medicul a avut un răspuns cât se poate de realist, vorbind din perspectiva sa de cetățean și deopotrivă de medic.
„Ca om, îi înţeleg, pentru că a fost un an foarte greu în care a trebuit să ne reorganizăm viaţa. Dacă mă uit însă din spital către ce se întâmplă în exterior şi vedeţi cazurile pe care le avem şi secţia care este transformată practic într-o secţie de Terapie Intensivă, pentru că ventilaţia este aplicată aproape la toţi pacienţii (…) pacienţii ajung de la domiciliu cu saturaţie de 46.
Am avut cazuri în care au făcut stop cardiac în ambulanţă şi a început resuscitarea în ambulanţă, în momentul în care a intrat în curtea institutului. Cazurile sunt dramatice şi efortul este extrem de mare”, a devăluit managerul de la Nasta.