Una dintre cele mai consumate băuturi din România a căpătat popularitate peste hotare. Vinarsul i-a cucerit pe europeni, datorită faptului că seamănă foarte mult cu sofisticatul coniac franțuzesc. Care sunt țările care importă vinarsul românesc. Băutura autohtonă a ajuns în Europa și în America. La ce preț se vinde.
Vin precum coniacul, aromat precum vinul, vinarsul este, cu siguranță, una dintre cele mai populare și apreciate băuturi românești, preferată atât de domni, cât și de domnițe.
În ultima perioadă, vinarsul a devenit extrem de popular, câștigând notorietate în fața altor băuturi străine extraordinare.
Licoarea românească a devenit din ce în ce mai cunoscută și căutată în cele mai mari țări din Europa, precum și peste hotare. Cu arome de migdale, caramel, fructe sau ciocolată, vinarsul este la competiție cu celebra cremă de whiskey.
Vinarsul este produs în Transilvania, acolo unde specialiștii culeg devreme strugurii pentru băutură, atunci când boabele fructelor nu conțin o cantitate mare de zahăr și au aciditate mare, lucruri esențiale pentru a obține un vinars de cea mai bună calitate.
Băutura este lăsată la maturat în butoaie de stejar, pentru a avea o aromă deosebită. Standardele de maturare presupun ca vinarsul să fie lăsat timp de 3 ani, 5 ani și 7 ani, pentru ca aroma să fie cât mai intensă, motiv pentru care și prețul licorii crește substanțial.
De asemenea, pentru ca vinarsul să aibă un gust excepțional, somelierii explică faptul că băutura trebuie distilată cu arome fine, de vin proaspăt, având o concentrație mai mare de alcool.
Pe lângă gustul deosebit de alcool, aroma îmbietoare și culoarea de excepție, motivul principal pentru care occidentalii sunt cuceriți de vinars este faptul că iubitorii de alcool au început să se orienteze, tot mai mulți, către licori bazate pe fructe, nu pe cereale. Vinarsul este o băutură sofisticată. Se bea la temperatura camerei sau ușor încălzit.
Conform informațiilor publicate de către Institutul Național de Statistică, în 2020, consumul de rachiuri naturale și de coniac a crescut, în România, cu 33% față de numerele înregistrate în 2019.
De asemenea, în același interval, România a importat cu 43% mai multe băuturi spirtoase decât în anul precedent. Prețul unei sticle de vinars pornește de la 30 de euro și poate ajunge la câteva sute sau chiar mii de euro.