Un bărbat din China a găsit o metodă cel puțin amuzantă de a-și falsifica permisul de conducere. În momentul în care a fost tras pe dreapta de polițiști pentru un control de rutină, acesta le-a prezentat documentul fals și s-a arătat surprins că oamenii legii sunt „atât de serioși.”
Multe persoane recurg la falsificarea documentelor din diferite motive, fie că au probleme cu legea, fie că au interdicții sau pur și simplu nu vor să își dezvăluie adevărata identitate. Pentru ca actele false să pară cât mai reale, acestea apelează la diferiți indivizi care se ocupă cu astfel de infracțiuni. Rezultatele sunt de cele mai multe ori mulțumitoare, mai ales că falsificatorii investesc bani grei în tehnologie care să le permită să imite cât mai bine documentele originale.
Chiar dacă putea apela la un falsificator care să îi facă un permis aproape real, Tang, un bărbat din China, a ales să își facă singur un permis de conducere. Numai că polițiștii care l-au tras pe dreapta în timp ce conducea o motocicletă i-au văzut permisul și l-au întrebat ce este cu el, iar răspunsul lui Tang i-a uluit.
Bărbatul a luat o copertă de carton identică cu cea folosită pentru permisele de conducere din China și a introdus în interior o foaie de caiet dictando pe care și-a trecut cu pixul toate informațiile care s-ar fi regăsit în mod normal într-un permis auto. Și-a lipit inclusiv o fotografie reală și a sperat ca polițiștii să nu se prindă de fals sau să fie îngăduitori în cazul în care îl opresc.
Oamenii legii au rămas uimiți când au văzut cum avea Tang de gând să îi păcălească, iar când l-au întrebat de ce și-a falsificat în asemenea mod permisul, răspunsul lui Tang a fost că este prea leneș să învețe pentru examenul auto și nici nu vrea să dea bani pe cursuri.
„Nu mă aşteptam ca poliţiştii rutieri să fie atât de serioşi”, a spus Tang.
„S-a comportat foarte calm când şi-a scos permisul. Coperta era una reală, dar am fost şocat când am văzut ce se afla înăuntru”, a declarat unul dintre polițiști.