Banca din România care își schimbă numele. Va avea și un logo nou
În ultimii ani piața financiar-bancară din România a cunoscut o evoluție fără precedent, iar astăzi vorbim de cel puțin 7 bănci comerciale, cu capital privat în mare parte, care ocupă primele locuri într-o ierarhie statistică. Deși nu ocupă un loc fruntaș, una dintre aceste bănci anunța la finalul anului trecut procesul de absorbție a unei alte bănci, Banca Românească, iar astăzi asistăm la un nou proces prin care vorbim de banca din România care își schimbă numele, și care, ca urmare a rebranduiri, va avea și un logo nou.
Una din băncile cu o istorie de 31 de ani în România
În 1992, la doi ani de la Revoluția din Decembrie 89, pe piața românească apărea una din primele bănci românești, EximBank, acționar majoritar fiind statul român, prin Ministerul de Finanțe, ulterior alte participațiuni fiind preluate de două fonduri de investiții și alți acționari juridici și persoane fizice.
„Anul 1991: aici începe istoria EximBank. O istorie pornită de la ideea de a înfiinţa o bancă de export-import, cu acţionar majoritar statul român. O instituţie care să ajute România să păşească în forţă pe noul drum democratic, asigurând suportul necesar pentru dezvoltarea comunităţii exportatoare româneşti şi a comerţului internaţional.
O misiune care începe să prindă contur în 8 aprilie 1992, ziua în care s-a definitivat înregistrarea Băncii de Export-Import a României. EximBank şi-a depăşit în timp statutul iniţial de agenţie de export, păstrându-şi unicitatea şi reuşind să-şi dovedească la fiecare pas utilitatea şi necesitatea.”, scrie EximBank pe site-ul său.
Timp de 13 ani, până în 2005, EximBank a acționat ca o bancă de import-export, controlată majoritar de stat, iar din 2005 trecea la un alt nivel, devenind bancă comercială, până în 2019, când încep noi modificări la nivel de structură.
Anul 2019 înseamnă un nou capitol penrtu EximBank, prin anunțul legat de acordul semnat cu National Bank of Greece privind achiziția a 99,28% din Banca Românească, iar în anul următor, deși pe fondul pandemiei, se definitivează achiziția Băncii.
Vezi și: Lovitura dată de Banca Transilvania în 2023. Ion Țiriac a acceptat
EximBank este banca din România care își schimbă numele și va avea un logo nou
Între 2020 și 2022 se definitează întreg procesul de fuziune între cele două bănci, iar anul acesta este anul în care EximBank devine banca din România care își schimbă numele. Cum era de așteptat, oficialii noii bănci anunță și un logo nou. Tot în acest an, Eximbank include în serviciile sale portofoliul preluat de Banca Românescă, și anume produsele pentru persoanele fizice. Conform comunicatului, schimbarea denumirii va avea loc începând cu data de 10 mai 2023, și se va numi „Exim Banca Românească S.A.”, iar nou logo al băncii va avea ca elemente distinctive tricolorul:
„Emblema băncii este formată din numele băncii – Exim Banca Românească – și un element grafic figurativ. Cuvântul „Exim” este scris într-o grafie specială de culoare albastră, având litera „E” scrisă cu majuscule și litera „x” în trei culori – partea stângă albastru, dreapta sus galben și dreapta jos roșu.
Sub cuvântul „Exim”, pe toată lungimea acestuia este înscris, cu litere mai mici, expresia „Banca Românească”, cu majusculă la începutul cuvintelor, în culoarea albastră. Elementul figurativ este plasat în stânga numelui și reprezintă un pătrat cu colțuri rotunjite, poziționat romboidal, cu laturile de culoare albastră, în interiorul căruia sunt amplasate trei săgeți tricolore (albastru, galben, roșu) pe fundal alb. Emblema Băncii este prezentată în forma grafică prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul Statut.”, se arată scris în document, potrivit profit.ro.
Ulterior, după modificările de nume și logo, noua bancă va acționa ca și celelalte existente pe piață, oferind servicii și produse atât persoanelor juridice, dar și persoanelor fizice, prin preluarea întregului portofoliu de la Banca Românească.