Băiat de 13 ani, mort după ce profesorul l-a pedepsit. La ce a fost supus micuțul, în fața copiilor
A lipsit trei zile de la școală, motivat! Când s-a întors în clasă, profesorul i-a pregătit o pedeapsă cumplită. Câteva ore mai târziu, băiatul, de doar 13 ani, și-a dat ultima suflare. Ce a fost pus să facă în fața colegilor.
Băiat de școală generală, ucis de pedeapsa cruntă primită de la profesor
După ce a stat trei zile acasă, bolnav, un băiat de doar 13 ani se bucura că își putea revedea colegii. Fericirea elevului s-a transformat în agonie, în momentul în care profesorul său a descoperit că venise la școală cu tema nefăcută.
În ciuda faptului că adusese o adeverință de la medicul de familie, ce confirma că avusese un motiv întemeiat să stea acasă, cadrul didactic nu i-a arătat milă. Familia îndurerată a băiatului povestește cum cel mic a fost obligat să facă o serie de exerciții fizice epuizante, nerecomandate în perioada de convalescență, după o infecție respiratorie.
Familia băiatului povestește în lacrimi ultimele clipe din viața copilului
Cu toate că și-a implorat profesorul să îl păsuiască, simțind că i se face din ce în ce mai rău, Potay Suriyawt Jiwakanon a dus la capăt pedeapsa. Incidentul revoltător a avut loc într-o școală de stat din Thailanda, pe data de 3 septembrie.
Cum a ajuns acasă, băiatul a început să se simtă din ce în ce mai rău. Pentru că nu aveau cum să lipsească de la serviciu, părinții l-au lăsat acasă, în grija fratelui mai mic. Nimeni nu putea bănui ce tragedie urma să le lovească familia.
Trupul fără suflare al celui mic a fost descoperit chiar de mama sa. Potay murise în patu său, singur. Disperați, părinții au chemat imediat ambulanța, înse medicii nu au putut face nimic pentru el. Decesul a fost declarat la fața locului.
Ce a cauzat moartea băiatului pedepsit de profesor
Din primele informații primite de la părinți și analizând starea cadavrului, medicii au venit cu prima ipoteză. Potrivit acestora, moartea băiatului a fost provocată de o insuficiență cardiacă. Cauza putea fi doar una: efortul fizic intens la care fusese supus de profesorul său.
Câteva zile mai târziu, reprezentanții școlii la care învăța Potay au luat legătura cu familia îndurerată pentru a le cere iertare. Instituția și-a recunoscut vina pentru moartea elevului.
Profesorul vinovat de moartea elevului, „chestionat”
Cât despre profesorul care a pus o temă nefăcută mai presus de viața unui copil, reprezentanții școlii au declarat că va dus în fața unei comisii de disciplină și „chestionat”, în primă etapă.
Unchiul băiatului, Pramot Eiamsuksai, a declarat, pentru presa locală, că familia este devastată de pierderea cauzată de „prostia unui om”.
„Școala a acceptat plata unor compensații pentru moartea lui Potay. Toate costurile înmormântării vor fi acoperite de instituție. Îmi doresc ca această tragedie să devină un exemplu, pentru ca astfel de nenorociri să nu se mai întâmple niciodată. Profesorii trebuie să aibă grijă de elevi, nu să-i tortureze”, a declarat bărbatul, potrivit Mirror.