„Băi, a dat Prodanca în tine”. Dan Alexa a dezvăluit ce a simțit în momentul în care a încasat croșeul de la Anamaria Prodan

de: Sorin Barbu
30 01. 2023

Dan Alexa a acordat un interviu în playsport.ro în care a vorbit despre mai multe subiecte delicate: relațiile cu Marian Iancu și cu Sorin Udrea, cel poreclit „Stăpânul Timișoarei”, momentul în care i s-au oferit 500.000 de euro ca să „trântească” un meci, dar și cum l-a impresionat Gică Popescu la Dinamo. Antrenorul formației FC Brașov a povestit după trei ani și jumătate și ce s-a întâmplat când a fost lovit de Anamaria Prodan.

Dan Alexa a dezvăluit ce s-a întâmplat în momentul în care Anamaria Prodan i-a dat un pumn

Au trecut trei ani și jumătate de la momentul ciudat în care Anamaria Prodan i-a dat un pumn lui Dan Alexa. S-a întâmplat după un meci al echipei Astra Giurgiu, iar scena a fost filmată. Dan Alexa antrenează acum formația FC Brașov și a povestit ce a simțit în acele momente, într-un interviu exclusiv acordat playsport.ro.

„Nu mi-a căzut bine, dar pe mine mă interesează ce zice lumea? M-a deranjat la început. M-am gândit chiar că ar fi trebuit să reacționez imediat în fața Anei, dar acum mă felicit că n-am făcut-o. Mă atacau toți: «Băi, te-a lovit, a dat Prodanca în tine!», a fost o nebunie un timp.

M-a afectat foarte mult, în special la nivelul percepției publice, ceea ce nu mi s-a părut deloc corect. Eram, totuși, un antrenor pe val, tânăr, cu trei promovări la activ, cu perspective interesante, iar lumea mă judeca strict după acel moment cu Ana. Asta chiar m-a deranjat. Dar ce pot să mai schimb?”, a declarat Dan Alexa.

Fostul jucător de la Poli Timișoara, Universitatea Craiova, Dinamo și Rapid are în continuare contract cu Anamaria Prodan, dar susține că vorbesc foarte rar.

„Ținem foarte rar legătura. Nu știu dacă am vorbit de cinci ori în ultimii trei ani. Dar eu am în continuare contract cu ea. Dacă se întâmplă vreodată să-mi găsească o echipă, să fie bine pentru mine și familia mea, n-am nicio problemă să colaborăm. Pe meserie, Ana e foarte bună, nu-i poți lua meritele”, a mai spus Dan Alexa, potrivit Playsport.ro.

Anamaria Prodan a explicat că s-a enervat pe Dan Alexa din cauza unui jucător pe care îl adusese la Astra Giugiu și pe care antrenorul ar fi vrut să-l dea afară. Laurențiu Reghecampf nu a crezut niciodată aceste explicații și a spus că este convins că nu a fost vorba de o dispută profesională, ci de una sentimentală.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au divorțat, după o perioadă foarte tensionată presărată cu acuze și jigniri. Cei doi s-au și bătut în stradă, iar poliția a deschis chiar o anchetă având la dosar numeroase imagini video de la incident.

Dan Alexa, impresionat de Gică Popescu

Dan Alexa a dezvăluit că a fost impresionat de profesionalismul lui Gică Popescu. Cei doi au fost colegi la Dinamo o scurtă perioadă.

„L-am văzut cum mânca paste goale. Punea doar un pic de parmezan pe deasupra, cât cuprinzi discret între două degete. Și l-am întrebat: «Băi, Gică, ce faci? Ce mănânci acolo?”. Și mi-a explicat că, dacă pune orice sosuri, adună alte calorii, nu se mai poate odihni, pot apărea greutăți la recuperare.

Sau altceva. Venea primul la antrenament, pleca ultimul. Stătea în vestiar, se aranja, se ferchezuia. Apărea ca din cutie, pleca la fel, ca din cutie! Un exemplu formidabil de performer, care a iubit cu adevărat fotbalul”, a mai spus fostul fotbalist care a jucat de șase ori în echipa națională a României.

Citește aici interviul integral cu Dan Alexa din playsport.ro. Care sunt acuzațiile care i le aduce lui Marian Iancu, cum a semnat cu Dinamo, după ce a plecat de la Craiova și cum a refuzat 500.000 de euro ca să nu-și apere corect într-un meci din cupele europene, în anul 2009.